Franţa atrage pentru prima dată împrumuturi la randamente negative

 Franţa a împrumutat luni aproape 6 miliarde de euro, pentru prima dată la randamente negative, după o licitaţie similară în care Germania a înregistrat un nou record al randamentelor negative.
Economica.net - lun, 09 iul. 2012, 15:00
Franţa atrage pentru prima dată împrumuturi la randamente negative

Trezoreria Franţei a vândut titluri pe 13 săptămâni la -0,005%, iar pe şase luni la -0,006%, în timp ce titlurile cu scadenţă la 50 de săptămâni au avut un randament pozitiv, de 0,013%, potrivit cotidianului The Guardian.

Licitaţia de titluri a Franţei este un nou semn că investitorii preferă siguranţa în locul profitabilităţii, iar pieţele financiare nu funcţionează normal.

Franţa s-a alăturat, astfel, unui club restrâns de state europene care s-au împrumutat la randamente negative, Germania, Olanda şi Danemarca.

Germania a vândut luni obligaţiuni pe şase luni de 3,29 miliarde euro la un randament negativ record de 0,034%, investitorii plătind statul german pentru a deţine datoria pe termen scurt a ţării.

Un randament negativ înseamnă că investitorul a plătit efectiv mai mult decât valoarea nominală, chiar şi după ce este luat în calcul impactul inflaţiei.

Germania este percepută ca ţara cu cea mai solidă economie din zona euro, iar în momente de nesiguranţă pe pieţele financiare investitorii se orientează către plasamentele sigure, precum obligaţiunile germane. Franţa este a doua mare economie a zonei euro.

Randamentele obligaţiunilor pe zece ani ale Spaniei şi Italiei au crescut luni, ca urmare a aversiunii faţă de risc înainte unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că lucrările avansează de pe o zi pe alta, iar uzina cu o tradiție de peste......
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele ...
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...