Duşa contrazice CCR: Referendumul din 29 iulie se va desfăşura în baza OUG

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că referendumul din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu se va desfăşura în baza Ordonanţei de Guvern şi nu a iniţiativei legislative asupra căreia s-a pronunţat CCR.
Economica.net - mar, 10 iul. 2012, 12:15
Duşa contrazice CCR: Referendumul din 29 iulie se va desfăşura în baza OUG

Duşa a sublinit că, în şedinţa de marţi, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unei iniţiative legislative care reglementează referendumul, aparţinând a doi parlamentari, şi care a fost contestată de către un grup de parlamentari PDL.

El a menţionat că, prin decizia luată în cazul acestei iniţiative legisaltive – respectiv de constatare a constituţionalităţii – Curtea Constituţională a procedat normal, fiind consecventă deciziilor luate anterior.
Duşa a arătat că, după această decizie a Curţii, iniţiativa legislativă urmează a fi trimisă la promulgare, ea nefiind lege.

În consecinţă, potrivit lui Duşa, referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu se va desfăşura în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care reglementează acest domeniu.

Duşa a menţionat că textul Ordonanţei concordă cu prevederile legislative în vigoare din 2007 până la începutul anului în curs, când au intervenit modificări operate de către PDL, el arătând că referendumul de demitere a lui Traian Băsescu din 2007 s-a desfăşurat în aceleaşi condiţii stipulate acum de Ordonanţă.

Curtea Constituţională a decis, marţi, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea a cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

În ziua de 10 iulie 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 71 de deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Legea referendumului a fost declarată constituţională, marţi, argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Te-ar mai putea interesa și
Norvegienii de la Scatec cumpără proiectul eolian Urleasca de 168 milioane de euro de la OX2
Norvegienii de la Scatec cumpără proiectul eolian Urleasca de 168 milioane de euro de la OX2
Scatec ASA, furnizor norvegian de soluții de energie regenerabilă, a semnat un acord pentru achiziționarea proiectului eolian terestru Urleasca din România de la OX2. Costul total al proiectului......
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: „Nopți albe” pentru montarea ultimelor grinzi la cel mai lung pasaj al lotului 1 Nord, peste calea ferată și DN7
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: „Nopți albe” pentru montarea ultimelor grinzi la cel mai lung pasaj al lotului ...
Constructorul Retter anunță vineri că în această perioadă ridică ultimele grinzi la pasajul peste calea ferată București ...
Războiul din Iran a prăbușit bursele. Investitorii români s-au aruncat pe aur și petrol – analiză XTB
Războiul din Iran a prăbușit bursele. Investitorii români s-au aruncat pe aur și petrol – analiză XTB
Investitorii români nu s-au retras complet, atunci când s-au prăbuşit bursele internaţionale, ci au devenit mai activi ...
Trump avertizează că Statele Unite vor ajunge ca Ceuta dacă democrații vor câștiga alegerile
Trump avertizează că Statele Unite vor ajunge ca Ceuta dacă democrații vor câștiga alegerile
Preşedintele republican al SUA, Donald Trump, a descris vineri drept "teribilă" situaţia din exclava spaniolă Ceuta, ...