ANRMAP cere creşterea pragului de la care autorităţile sunt obligate să facă licitaţii

ANRMAP va propune Guvernului creşterea pragului de la care autorităţile contractante sunt obligate să deruleze proceduri de achiziţii publice, fixat la 15.000 de euro în prezent, a declarat, marţi, preşedintele autorităţii, Lucian Dan Vlădescu.
Economica.net - mar, 10 iul. 2012, 15:34
ANRMAP cere creşterea pragului de la care autorităţile sunt obligate să facă licitaţii

„Vrem ca acel prag de 15.000 de euro de la care autoritatea contractantă este obligată să iniţieze o procedură de achiziţie publică să fie ridicat. Evident, nu vom ridica la un nivel foarte înalt, pentru că atunci vom trezi suspiciuni, firesc, la nivelul Comisiei Europene, dar mie mi se pare anormal ca Bulgaria să aibă acest prag la nivelul de 20.000 de euro pentru contractele care au ca obiect produse şi servicii şi 60.000 de euro pentru lucrări, respectiv 66.000 de euro pentru proiectare, iar România să fie la acelaşi nivel la care s-a aflat în 2006”, a spus Vlădescu, la conferinţa Mediafax Talks about European Funds.

Şeful Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a arătat că „în urma semnalelor din piaţă” preţurile la care se fac achiziţiile publice pentru contractele de valori relativ scăzute sunt mai mari dacă se parcurge procedura de achiziţie publică decât atunci când are loc o achiziţie directă.

El a spus că altă propunere de modificare legislativă este ca documentaţiile de atribuire să nu mai fie evaluate de către ANRMAP decât în situaţia în care valoarea estimată a contractelor se situează peste pragurile prevăzute de Ordonanţa 34, respectiv 125.000 de euro pentru produse şi servicii şi 4,85 milioane euro pentru lucrări.

Totodată, Vlădescu a arătat că ANRMAP vrea să renunţe la activitatea de verificare a caietelor de sarcini.

El a arătat că în prezent legea prevede ca ANRMAP să evalueze întreaga documentaţie de atribuire, mai puţin aspectele tehnice ale caietelor de sarcini.

„Vrem să modificăm legislaţia în sensul în care, pe de-o parte, orice criteriu de selecţie şi de atribuire inclus în caietul de sarcini să fie considerat ca şi o clauză înscrisă, pentru că trebuie să ne aliniem şi la dispoziţiile noului Cod Civil, (…) iar ANRMAP când va fi chemată să evalueze o documentaţie să aibă în vedere numai ce se numeşte fişa de date a achiziţiei”, a declarat preşedintele ANRMAP.

El a mai arătat că ori de câte ori Autoritatea va insera în cuprinsul caietului de sarcini criterii, acestea nu vor putea fi avute în procedura de selecţie a ofertelor sau în procedura de evaluare şi atribuire a contractului de achiziţie publică.

Vlădescu a mai spus că toate aceste propuneri vor fi înaintate Comisiei Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Dezastru în China, la graniţa cu Nepal. O alunecare de teren produsă de inundaţii a măturat un important punct de frontieră dintre cele două state – VIDEO
Dezastru în China, la graniţa cu Nepal. O alunecare de teren produsă de inundaţii a măturat un important punct de frontieră ...
Cel puţin nouă persoane au murit şi alte zeci erau date ca fiind posibil decedate sau dispărute după ce, miercuri, O alunecare de teren a lovit un important punct de trecere a frontierei dintre......
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Într-un moment în care industria românească de gaming continuă să se maturizeze și să atragă tot mai multe proiecte ...
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. Cel mai mare proiect: un ansamblu eolian de aproape 1.200 MW în Botoșani
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. ...
Eurowind Energy România anunță obținerea Avizelor Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă, ...
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, ...