Grecia trebuie să facă economii imediate de 3 miliarde euro pentru a păstra protecţia UE şi FMI

Grecia trebuie să facă economii imediate de circa 3 miliarde de euro pentru a-şi redresa conturile şi a rămâne sub protecţia financiară a Uniunii Europene şi a FMI, a avertizat marţi ministrul elen de Finanţe Yannis Stournaras, transmite AFP.
Economica.net - mar, 10 iul. 2012, 16:56
Grecia trebuie să facă economii imediate de 3 miliarde euro pentru a păstra protecţia UE şi FMI

„Partenerii Greciei au cerut aplicarea măsurilor asumate pentru 2012, în următoarele câteva săptămâni. Trebuie luate măsuri de economisire a 3 miliarde de euro, restante din luna martie”, a afirmat Stournaras în faţa presei, pe marginea unei întâlniri cu omologii europeni.

Autorităţile de la Atena încearcă pe de altă parte să obţină de la instituţiile creditoare o soluţie intermediară care să-i permită acoperirea, până în septembrie, a necesarului de finanţare, după ce în luna mai au fost blocate plăţile care feresc ţara de intrarea în încetare de plată.

Grija noastră principală este asigurarea unei finanţări intermediare, înainte de deblocarea următoarei tranşe, de 31,5 miliarde de euro, care include şi fondurile destinate recapitalizării băncilor”, a arătat ministrul elen.

Chiar dacă vor fi aplicate măsurile bugetare şi cele referitoare la privatizări, Grecia nu va putea să respecte angajamentul privind reducerea deficitului bugetar la 5,4% din PIB, din cauza agravării recesiunii, a avertizat Stournaras.

El a indicat că a subliniat acest fapt la reuniunea de luni a Eurogroup, care a fost primul test european al guvernului rezultat în urma alegerilor parlamentare din 17 iunie.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...