Bursa a crescut nesemnificativ, pe un rulaj de doar 2,5 milioane lei

Bursa de la Bucureşti a crescut cu doar 0,12% în prima parte a şedinţei de miercuri, într-o piaţă în care majoritatea investitorilor au absentat de la tranzacţionare, astfel că lichiditatea abia a ajuns la 2,5 milioane lei.
Economica.net - mie, 11 iul. 2012, 10:34
Bursa a crescut nesemnificativ, pe un rulaj de doar 2,5 milioane lei

Apatia pieţei a fost vizibilă încă din primele minute, când preţurile au deschis ziua în imediata apropiere a ultimelor cotaţii de marţi, iar tranzacţiile au fost realizate doar cu câteva titluri. Până la mijlocul şedinţei au fost mai multe momente în care nu a fost realizată nicio tranzacţie.

La ora 13:12, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era în scădere cu 0,34%.

În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în stagnare, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,4% sub închiderea de marţi.

Fluctuaţii reduse a înregistrat şi indicele extins al Bursei, BET-XT, care era nesemnificativ sub nivelul de marţi. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Totodată, noul indice al BVB, BET-BK, a scăzut cu doar 0,13%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).

Rulajul pieţei, de numai 2,5 milioane lei (573.000 de euro), era de patru ori sub lichiditatea din prima parte a şedinţei precedente, de 10,4 milioane lei (2,3 milioane euro).

Pe segmentul destinat produselor structurate speculatorii au realizat transferuri de 888.000 de lei (196.000 de euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea erau cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 1,4 milioane lei, iar preţul a scăzut foarte uşor, cu 0,11%, la 0,4675 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Londra şi Paris erau în scădere cu până la 0,5%, iar piaţa de la Frankfurt avansa cu 0,1%.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții de milioane de euro pentru fiecare MW construit
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții ...
Proiectele de centre de date anunțate în România în 2025 și 2026 ar putea transforma radical piața locală și atrage investiții de milioane de euro pentru fiecare MW de capacitate......
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Puțin cunoscut în România, scandalul practicilor înșelătoare de finanțare auto din Marea Britanie a generat deja multe ...
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția ...
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...