Cursul a închis în jur de 4,5230 lei/euro

Cotaţiile monedei naţionale fluctuau în jur de 4,5230 lei/euro la finalul sesiunii de miercuri, într-o piaţă cu volume de tranzacţionare în creştere şi dominată de cererea de valută din partea clienţilor comerciali, potrivit dealerilor.
Economica.net - mie, 11 iul. 2012, 14:40
Cursul a închis în jur de 4,5230 lei/euro

În jurul orei 16:30, operaţiunile se realizau la 4,5225 – 4,5245 lei/euro, în apropierea nivelului de marţi seară, de 4,5235 – 4,5255 lei/euro.

La deschiderea şedinţei euro a fost cotat la 4,5190 – 4,5225 lei, după care cursul a început să urce, iar în prima parte a zilei, cotaţiile au atins un maxim de 4,5260 lei/euro.

În prima jumătate a sesiunii, deprecierea a fost determinată de cererea de euro din partea jucătorilor străini, iar spre finalul zilei au intrat la cumpărare clienţii comerciali.

Rata de referinţă pentru euro anunţată miercuri de Banca Naţională a României (BNR) a urcat uşor, la 4,5237 lei/euro, iar cursul pentru dolar a crescut la 3,6842 lei/dolar, aproape de maximele istorice publicate luni. Cotaţia de miercuri este cu 0,38 bani sub maximul istoric înregistrat luni, de 4,5275 lei/euro.

Cursul de referinţă leu/euro anunţat marţi de BNR a scăzut uşor, la 4,5206 lei/euro, după patru şedinţe în care leul s-a depreciat cu peste 1,7% şi rata oficială de schimb a atins recoduri istorice pe fondul tensiunilor politice din România.

Cursul de referinţă leu/dolar a urcat cu 1,67 bani, de la 3,6675 unităţi la 3,6842 unităţi. Nivelul maxim istoric, de 3,6848 lei/dolar, a fost atins luni.

Totodată, paritatea oficială leu/franc elveţian a urcat cu 0,23 bani, de la 3,7640 lei/franc la 3,7663 lei/franc. Cursul leu/franc elveţian a fost luni la maximul ultimelor zece luni, de 3,7691 lei/franc.

Referinţele pentru dolar şi francul elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Băncile comerciale au afişat miercuri dobânzi de 4,59% – 5,05% pe an pentru depozitele cu scadenţa la o zi, în scădere uşoară faţă de la nivelurile de marţi, de 4,87% – 5,33% pe an. Totodată, dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au scăzut, la 4,76% – 5,26% pe an, după ce în ziua precedentă acestea au fost de 4,87% – 5,35% pe an.

Dobânzile continuză să încadreze astfel rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că speră ca pe partea administrativă a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) să existe progrese, afirmând că unele schimbări din acest domeniu au......
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 20 de unități în România
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 20 de unități în România
Action, retailerul internațional de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din ...
Românii de la Simtel semnează primele lor proiecte din Italia, 15 MW. Participă la licitații pentru construirea a 300 MW
Românii de la Simtel semnează primele lor proiecte din Italia, 15 MW. Participă la licitații pentru construirea a 300 MW
Simtel, grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și unul dintre cei mai ...
Trump vrea să aloce 4 milioane de dolari pentru a sprijini media de dreapta din Europa (surse)
Trump vrea să aloce 4 milioane de dolari pentru a sprijini media de dreapta din Europa (surse)
Administraţia preşedintelui american Donald Trump intenţionează să cheltuiască patru milioane de dolari pentru a sprijini ...