Cipru vrea ca data demarării negocierilor de aderare a Serbiei la UE să fie fixată în 2012

Cipru, care se află la şefia semestrială a Uniunii Europene până în decembrie, speră că Serbia va obţine până la sfârşitul lui 2012 fixarea unei date pentru demararea negocierilor de aderare la blocul celor 27 de ţări, potrivit unei declaraţii de miercuri a unui ministru cipriot.
Economica.net - J, 12 iul. 2012, 06:12
Cipru vrea ca data demarării negocierilor de aderare a Serbiei la UE să fie fixată în 2012

„Vrem să vedem că meritata candidatură a Serbiei, pe care a obţinut-o în martie (…), va duce, înainte de sfârşitul acestui an şi a mandatului nostru la preşedinţia UE, la o decizie a Consiliului Uniunii Europene privind demararea negocierilor cu Serbia”, a declarat ministrul de Externe cipriot, Erato Kozakou-Marcoullis.

Şeful diplomaţiei cipriote a adăugat că s-a deplasat la Belgrad pentru a transmite oficialilor sârbi „ceea ce trebuie făcut pentru a obţine o decizie pozitivă” din partea Consiliului UE.

La rândul său, preşedintele sârb Tomislav Nikolici, a subliniat cât de important este de a obţine cât mai repede o dată fixă pentru demararea negocierilor de aderare.

„Aderarea la UE este obiectivul strategic al politicii externe sârbe, deoarece ea garantează perspective noi pentru dezvoltarea economică a ţării noastre”, a declarat Nikolici, potrivit unui comunicat transmis de preşedinţia sârbă.

Condiţia principală pe care Serbia trebuie să o îndeplinească pentru a obţine această dată este ameliorarea relaţiilor sale cu Kosovo.

Ciprul este una dintre cele cinci ţări membre UE care nu a recunoscut independenţa Kosovo, proclamată în februarie 2008 şi la care Serbia se opune ferm.

În acelaşi timp, Ciprul se confruntă cu secesiunea unei părţi din teritoriul său. Treimea nord-estică a insulei şi-a proclamat independenţa sub numele de Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de către Turcia care ocupă acest teritoriu din anul 1974.

Kozakou Marcoullis a precizat că ţara sa nu are intenţia de a recunoaşte independenţa Kosovo, dar că doreşte să fie „un mediator obiectiv” cât timp va fi la şefia Consiliului UE.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...