Herman Van Rompuy se declară „profund preocupat” de situaţia politică din România

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, este "profund preocupat" de recentele evenimente din România, din punctul de vedere al independenţei justiţiei şi situaţiei statului de drept, conform unui comunicat difuzat de Biroul său.
Economica.net - J, 12 iul. 2012, 16:28
Herman Van Rompuy se declară

Comunicatul, citat de Reuters, a fost difuzat după întrevederea pe care preşedintele Consiliului European a avut-o cu premierul Victor Ponta.

Potrivit comunicatului, preşedintele Consiliului European aşteaptă ca Guvernul României să abordeze preocupările Uniunii Europene.

„Preşedintele Van Rompuy … a exprimat profunda preocupare în legătură cu actualele evoluţii politice din România”, precizează Biroul preşedintelui UE, adăugând că Ponta a fost încurajat „să abordeze subiectele identificate de Comisia Europeană ca fiind problematice”.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...