Marga reiterează disponibilitatea României pentru extinderea cooperării cu Germania

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a avut, joi, o întrevedere cu ministrul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al R.F. Germania, Michael Link, context în care a reiterat disponibilitatea pentru extinderea cooperării româno-germane, informează MAE.
Economica.net - J, 12 iul. 2012, 19:48
Marga reiterează disponibilitatea României pentru extinderea cooperării cu Germania

MAE a informat că cei doi oficiali au avut un schimb de vederi pe teme de interes comun ale agendei europene. Ministerul subliniază că a fost relevat interesul celor două state pentru continuarea consultărilor şi susţinerea poziţiilor comune în plan european şi au fost trecute în revistă proiectele vizând viitorul construcţiei europene. „Demnitarul român a reiterat disponibilitatea pentru extinderea cooperării româno-germane, inclusiv prin iniţierea în comun de proiecte la nivel european, şi au evidenţiat stadiul foarte bun al dezvoltării relaţiilor bilaterale dintre România şi RF Germania”, precizează MAE.

Ministrul Andrei Marga a prezentat oficialului german poziţia României referitoare la propunerile privind aprofundarea construcţiei europene, conţinute în raportul  ministrului german de Externe, Guido Westerwelle, vizând procesul de reflecţie asupra viitorului Europei.

Totodată, ministrul Michael Link a avut consultări cu secretarul de stat pentru afaceri europene Luminiţa Odobescu în cadrul cărora au fost discutate, pe larg, stadiul negocierilor privind perspectiva financiară a UE 2014-2020, Agenda de creştere a Uniunii Europene, perspectivele construcţiei europene, inclusiv ale Uniunii Economice şi Monetare, şi procesul de  extindere.

Potrivit MAE, Luminiţa Odobescu a prezentat obiectivele urmărite de România în cadrul negocierilor privind viitorul buget al Uniunii, legate de susţinerea politicii de coeziune şi respectiv a politicii agricole comune. Ea a exprimat convingerea că negocierile vor conduce la adoptarea unui Cadru Financiar Multianual 2014-2020 care să constituie un veritabil garant al creşterii şi stimulării competitivităţii economice a Uniunii. Cei doi oficiali au convenit continuarea discuţiilor pe acest dosar.

De asemenea, secretarul de stat a exprimat interesul României pentru participarea activă la dezbaterile privind viitorul Europei în contextul procesului de reflecţie demarat de ministrul german al Afacerilor Externe pe acest subiect. Ea a subliniat şi susţinerea României pentru continuarea procesului de extindere şi implicarea activă a UE în diferitele formate de cooperare din vecinătatea sa.

În plus, cei doi oficiali au evidenţiat că ambele state împărtăşesc o viziune comună asupra viitorului Europei, bazată pe o integrare unitară, incluzivă şi aprofundată a tuturor statelor membre. A fost convenită continuarea cooperării şi consultărilor pe dosare europene la nivelul celor două ministere de externe.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins marţi cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu şi a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar, în dosarul......
VIDEO Imagini spectaculoase de pe șantierul A1 Sibiu–Pitești: A început lansarea unui viaduct de 420 de metri la Cornetu–Tigveni
VIDEO Imagini spectaculoase de pe șantierul A1 Sibiu–Pitești: A început lansarea unui viaduct de 420 de metri la Cornetu–Tigveni
Lucrările pe cel mai dificil lot al Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești avansează și a început lansarea tablierului metalic ...
Criza din Golf ar putea creşte producţia mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030
Criza din Golf ar putea creşte producţia mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030
Producţia mondială de biocombustibili este aşteptată să se majoreze cu aproape 70% până în 2030, faţă de nivelurile ...
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel și cât costă o vilă
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel ...
Proprietarii Teleferic Grand Hotel din Poiana Brașov au finalizat un proiect rezidențial cu 32 de vile și 12 apartamente ...