Referendum: Legea prevede interval de votare de 12 ore, nu s-a reglementat un număr de zile

Legea referendumului nu face referire la numărul de zile în care se poate desfăşura consultarea populară, singura reglementare în ceea ce priveşte referendumul menţionând un interval de 12 ore în care alegătorii îşi pot exprima opţiunile.
Economica.net - vin, 13 iul. 2012, 13:13
Referendum: Legea prevede interval de votare de 12 ore, nu s-a reglementat un număr de zile

Conform Legii referendumului, în forma completată şi modificată până în prezent, în cazul referendumului de demitere a preşedintelui Parlamentul este cel care stabileşte data organizării acestuia prin hotărâre. În cazul referendumului de revizuire a Constituţiei, organizarea referendumului se stabileşte prin lege, în timp ce în cazul referendumului pe probleme de interes naţional, data este stabilită prin decret al preşedintelui.

În cazul tuturor tipurilor de referendum există o menţiune în care se precizează că „scrutinul se va deschide la ora 8.00 şi se va încheia la ora 20.00”, fiind vorba de un interval de timp de 12 ore alocat pentru exprimarea opţiunilor electorale.

Cu toate acestea, Legea referendumului menţionează în cazul referendumurilor locale că „referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica”.

În ceea ce priveşte organizarea unui referendum pe parcursul a mai multe zile există un precedent, cel din octombrie 2003, pentru revizuirea Constituţiei. În acel moment, Guvernul Năstase a emis Ordonanţa de Urgenţă 92 din 9 octombrie 2003 – contrasemnată de miniştrii Ioan Rus şi Gabriel Oprea – prin care se instituiau două zile pentru referendum, respectiv sâmbătă 18 octombrie şi duminică 19 octombrie, cu un interval de votare de 12 ore aferent fiecărei zile între 8.00 şi 20.00.

Procedura instituită în 2003 preciza că după prima zi de votare preşedinţii secţiilor de votare dispuneau pază permanentă asupra tuturor materialelor electorale, sigilarea fantelor de pe capacul urnelor, sigilarea uşilor şi ferestrelor secţiilor de votare, încheierea unui proces verbal cu numărul buletinelor neutilizate şi a numărului de participanţi la vot, iar în faţa uşilor şi a ferestrelor secţiilor trebuiau instituire posturi de pază.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, potrivit RFI, răspunzând unei întrebări legate de posibilitatea organizării referendumului de demitere a preşedintelui suspendat în două zile, că acest lucru este posibil, raţional, iar decizia aparţine USL.

Liderul PDL Mihai Stănişoară a criticat, vineri, ideea USL de a organiza referendumul timp de două-trei zile, dar şi decizia MAE de a reduce numărul secţiilor de votare din străinătate, arătând că acestea dovedesc că USL doreşte fraudarea referendumului.

Te-ar mai putea interesa și
Efect de domino în agricultură: Încă trei firme din Grupul Șerban Holding cer insolvența din cauza unui credit de 70 de milioane de euro
Efect de domino în agricultură: Încă trei firme din Grupul Șerban Holding cer insolvența din cauza unui credit de 70 ...
Alte trei firme din cadrul Grup Șerban Holding vor solicita deschiderea procedurii de insolvență, la doar o lună după blocajul Interagroaliment, principala firmă din grupul românesc. Motivul?......
Washingtonul retrage 76 de persoane și entități de pe lista sa de sancțiuni
Washingtonul retrage 76 de persoane și entități de pe lista sa de sancțiuni
Departamentul american al Trezoreriei a anunţat joi că a retras 76 de persoane şi entităţi de pe lista sa de sancţiuni, ...
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
Wizz Air afirmă că nu se confruntă cu probleme privind aprovizionarea cu combustibil și că nu intenționează să anuleze ...
Circulaţia pe Transalpina, între Rânca și Curpăț, se va deschide începând de mâine
Circulaţia pe Transalpina, între Rânca și Curpăț, se va deschide începând de mâine
Circulaţia rutieră se redeschide vineri, începând cu ora 09:00, pe Transalpina, pe sectorul cuprins între km 34+800 ...