Băsescu cere să se clarifice „imediat” regulile desfăşurării referendumului

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, le-a scris, vineri, preşedintelui interimar, premierului şi şefilor celor două Camere ale Parlamentului, cerându-le să clarifice "imediat" regulile după care se va desfăşura refrendumul din 29 iulie.
Economica.net - vin, 13 iul. 2012, 13:40
Băsescu cere să se clarifice

„În momentul de faţă există neconcordanţe între legislaţia privind organizarea referendumului din 29 iulie 2012, decizii ale Curţii Constituţionale a României şi hotărârea Parlamentului de suspendare a Preşedintelui României. Vă solicit să clarificaţi imediat regulile după care se va desfăşura scrutinul din data de 29 iulie 2012. Este vorba, în primul rând, despre regulile de validare a referendumului, numărul şi locul de amplasare a secţiilor de votare din ţară şi din străinătate, formula de reprezentare în comisiile din secţiile de votare şi durata efectivă a votării”, afirmă Băsescu într-o scrisoare deschisă transmisă vineri lui Crin Antonescu, Victor Ponta şi Valeriu Zgonea.

Totodată, preşedintele suspendat subliniază că „absenţa acestor clarificări în cel mai scurt timp cu putinţă este profund nedemocratică pentru că induce confuzii majore în rândul cetăţenilor români cu drept de vot”.

Pe de altă parte, Băsescu adaugă că în condiţiile în care campania pentru referendum a început la 6 iulie, este corect să nu fie modificate regulile fixate deja, precum data şi numărul de alegători din listele electorale folosite şi în alegerile locale din 10 iunie.

„De asemenea, consider corect să menţineţi numărul secţiilor de votare din străinătate utilizate la alegerile prezidenţiale din anul 2009”, afirmă Băsescu.

El încheie scrisoarea adresând rugămintea să fie luate „toate măsurile necesare ca referendumul să se desfăşoare în spiritul corectitudinii faţă de practicile Uniunii Europene şi a deplinului respect în raport cu Constituţia României şi legile ţării”.

Senatul se va reuni în sesiune extraordinară, marţi, iar Camera Deputaţilor se va reuni miercuri, pentru a decide în legătură cu legislaţia privind referendumul.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...