Ce economii pregăteşte Grecia pentru a rămâne sub protecţia UE-FMI

Grecia pregăteşte economii de 11,5 miliarde de euro pentru o perioadă de doi ani, pe care le va prezenta la sfârşitul lunii iulie Uniunii şi FMI, pentru a rămâne sub protecţia lor financiară, a declarat vineri o sursă din Ministerul de Finanţe.
Economica.net - vin, 13 iul. 2012, 14:17
Ce economii pregăteşte Grecia pentru a rămâne sub protecţia UE-FMI

Directorii financiari din ministere s-au reunit vineri pentru a discuta detaliile programului de măsuri bugetare cerut de troica creditorilor, respectiv UE-Banca Centrală Europeană (BCE)-FMI, a arătat sursa.

Programul va fi prezentat după 24 iulie, când reprezentanţii troicii vor relua la Atena auditul finanţelor publice.

Grecia s-a angajat în iarnă să pregătească până în iunie noul program de austeritate, în schimbul deblocării de către UE şi FMI a ajutorului financiar în valoare totală de 240 miliarde de euro, pentru perioada 2010-2014.

Noul guvern condus de conservatorul Antonis Samaras vrea să îşi dovedească buna credinţă în faţa creditorilor instituţionali, după două scrutinuri parlamantare marcate de respingerea masivă a austerităţii.

Planul de austeritate în curs de elaborare va fi supus miercuri aprobării celor trei partide din coaliţia guvernamentală, conservatorii din Noua Democraţie, condus de Samaras, socialiştii din PASOK, conduşi de Evangelos Venizelos, şi stânga moderată, condusă de Fotis Kouvelis.

Programul va fi aplicat pe parcursul a doi ani, aşa cum au convenit liderii eleni şi reprezentanţii troicii, dar guvernul intenţionează în paralel să renegocieze cu partenerii internaţionali amânarea cu doi ani, până în 2016, a termenului până la care trebuie echilibrat bugetul, a spus sursa.

UE şi FMI nu au respins în totalitate o astfel de extindere, dar nu au promis încă nimic.

Potrivit acordului iniţial, economiile de 11,5 miliarde de euro trebuie să provină din reducerea beneficiilor sociale şi prin reduceri ale cheltuielilor în sectorul public, prin eliminarea a 150.000 de locuri de muncă până în 2015.

Ministrul de Finanţe Yannis Stournaras a declarat, după întâlnirile avute cu omologii săi europeni, luni şi marţi la Bruxelles, că pentru acest an guvernul vrea să facă economii de circa 3 miliarde de euro.

Guvernul s-a angajat totodată să accelereze şi să extindă programul de privatizări, care ar trebui să aducă statului circa 19 miliarde de euro până în 2015.

Te-ar mai putea interesa și
ANAF tot mai greu de păcălit. Depistează mai rapid profituri diminuate artificial de firme
ANAF tot mai greu de păcălit. Depistează mai rapid profituri diminuate artificial de firme
Inspecțiile fiscale au devenit mai rapide, iar argumentațiile ANAF au devenit mai bune și mai greu de combătut, odată cu digitalizarea instituției, după cum atrag atenția consultanții care......
Execuția bugetară la șapte luni: deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB
Execuția bugetară la șapte luni: deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB
Execuția bugetului general consolidat pe primele șapte luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 48,08 miliarde ...
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Platforma Google Maps a schimbat pe hărţi numele Lacului Ontario în Lacul America pentru utilizatorii din Statele Unite, ...
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, a oficializat duminică, la Tripoli, revenirea diplomatică a Siriei în ...