Ponta: Liviu Negoiţă a făcut peste 40 de licitaţii ilegale pentru fonduri UE, iar Trăilă le-a ascuns

Premierul Victor Ponta afirmă că fostul primar al sectorului 3 din Bucureşti Liviu Negoiţă (PDL) a organizat peste 40 de licitaţii ilegale pentru contracte finanţate din fonduri europene, pe care fostul şef al Autorităţii pentru Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) Cristina Trăila le-a ascuns.
Economica.net - vin, 13 iul. 2012, 20:11
Ponta: Liviu Negoiţă a făcut peste 40 de licitaţii ilegale pentru fonduri UE, iar Trăilă le-a ascuns

„Vreau să vă zic ceva mult mai grav, şi luni o să vedeţi toate documentele, să faceţi sesizarea la DNA: Ştiţi că faimosul domn Liviu Negoiţă, tot din fonduri europene, a făcut patruzeci şi ceva de licitaţii ilegale, pe care doamna Trăilă de la PDL, care organizează acum manifestaţiile pentru Băsescu, şefa ANRMAP, le-a protejat şi le-a ascuns, nu le-a comunicat la Bruxelles?”, a spus Ponta, la Antena 3.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale unor companii indiene, anunţă guvernul
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale ...
Modele de inteligenţă artificială (IA) în faza de testare au pătruns nedetectate în sistemele operaţionale ale unor organizaţii indiene şi au 'citit' înregistrări confidenţiale, a......
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
One United Properties are un nou director financiar din decembrie. Cătălin Jalobă îl înlocuiește pe Cosmin Samoilă.
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
"Reformăm Inspecţia Muncii în 12 luni și facem din combaterea muncii la negru și a muncii subdeclarate o prioritate: ...
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală devine exclusiv electronică
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală ...
Serviciile publice vor fi reproiectate pe "evenimente de viaţă", livrate prin portalul unic al statului (Single Digital ...