Un nou masacru în Siria. SUA vrea măsuri urgente ca să scoată Siria din acest coşmar

Statele Unite au evocat vineri o situaţie de "coşmar" , după ce un nou masacru a avut loc în Siria, considerând că este nevoie mai mult decât oricând de o rezoluţie a ONU pentru criza siriană.
Economica.net - S, 14 iul. 2012, 08:08
Un nou masacru în Siria. SUA vrea măsuri urgente ca să scoată Siria din acest coşmar

Evocând un „coşmar” pe contul propriu de Twitter, ambasadorul Statelor Unite la ONU, Susan Rice, a menţionat că violenţele din satul Treimsa, care s-au soldat cu 150 de morţi, joi, arată „în mod dramatic necesitatea de a se impune măsuri constrângătoare Siriei”.

La rândul său, adjunctul purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a declarat că aceste ultime evenimente „elimină orice dubiu” în ceea ce priveşte necesitatea de a „vedea comunitatea internaţională acţionând sub coordonarea ONU”, în cadrul crizei siriene.

Acest masacru evidenţiază nevoia de consolidare a susţinerii internaţionale pentru punerea unor presiuni asupra regimului preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, a adăugat Earnest, aflat în avionul prezidenţial Air Force One, care îl transporta pe Barack Obama către statul Virginia, unde preşedintele a participat la o serie de reuniuni electorale, vineri.

Declarându-se „profund întristată şi revoltată”, secretarul de Stat, Hillary Clinton, a cerut Consiliului de Securitate „să susţină, prin toate mijloacele, planul Annan, care prevede un armistiţiu precum şi o tranziţie politică, şi să transmită regimului sirian că vor exista consecinţe în cazul în care nu îl va respecta”.

Clinton a vorbit despre „peste 200 de bărbaţi, femei şi copii’ ucise într-un nou „masacru făcut de regimul sirian” în satul sunnit Treimsa, şi „a făcut apel la un armistiţiu imediat în împrejurimile oraşului Hama pentru a permite misiunii observatorilor ONU să poată ajunge în Treimsa„.

„Cei care au comis aceste atrocităţi vor fi identificaţi şi vor răspunde pentru ele”, a declarat şeful diplomaţiei americane, aflat momentan într-un turneu în Asia.

Cele 15 state membre ale Consiliului şi-au reluat vineri discuţiile privind un proiect de rezoluţie a crizei din Siria, având la dispoziţie două texte concurente. Primul, depus de occidentali, ameninţă Siria cu sancţiuni economice în cazul în care forţele guvernamentale siriene nu vor înceta folosirea armelor grele. Cel de al doilea, înaintat de Rusia, nu evocă posibilitatea unor sancţiuni.

„Istoria va vorbi despre acest Consiliu. Membrii lui ar trebui să se întrebe dacă moştenirea pe care vor să o lase este aceea că au permis regimului Assad să comită acte de o violenţă, de nedescris, împotriva propriului popor”, a declarat Clinton, făcând aluzie la Rusia şi China.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...