Traficul de călători spre şi dinspre litoral, în creştere cu peste 12%

Traficul de călători spre şi dinspre litoral a crescut cu peste 12% la sfârşitul săptămânii 13 - 15 iulie, comparativ cu weekend-ul anterior, iar spre şi dinspre munte cu mai mult de 7%, informează, luni, CFR Călători.
Economica.net - lun, 16 iul. 2012, 14:39
Traficul de călători spre şi dinspre litoral, în creştere cu peste 12%

Potrivit unui comunicat al companiei, peste 20.800 de pasageri au ales, la sfârşitul săptămânii trecute, călătoria cu trenul spre şi dinspre litoral şi peste 24.800 de pasageri spre şi dinspre zonele montane.

Atât trenurile spre şi dinspre litoral, precum şi cele spre şi dinspre munte au avut gradele de ocupare de peste 100%.

Având în vedere faptul că, în zilele de sfârşit de săptămână, traficul feroviar de pasageri spre zonele de interes turistic înregistrează creşteri importante, CFR Călători recomandă achiziţionarea din timp a biletelor de tren.

În plus, pentru cumpărarea cu anticipaţie a legitimaţiilor de călătorie se acordă reduceri între 5 şi 13%.

De asemenea, CFR Călători vine şi cu alte variante sau oferte comerciale, care acordă reduceri la transport.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...