Comisia tehnică de etică: Ponta nu a plagiat

O comisie a Consiliul National de Etica din cadrul Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica (ANCS) a hotărât că teza de doctorat prezentată de Victor Ponta în 2003 nu este plagiată, informează România TV.  
Economica.net - lun, 16 iul. 2012, 18:51
Comisia tehnică de etică: Ponta nu a plagiat

O comisie a Consiliului Naţional de Etică a decis că teza de doctorat susţinută în 2003 de Victor Ponta respectă cerinţele academice din acea perioadă şi are un conţinut relevant pentru tema aleasă.

Comisia susţine că Victor Ponta nu a încălcat legea în vigoare în 2003 şi a avut un aport ştiinţific comparabil cu alte teze de doctorat susţinute în acea perioadă.

Victor Ponta a fost acuzat de PDL că ar fi plagiat teza de doctorat.

Premierul Victor Ponta a declarat la inceputul scandalului de plagiat că preşedintele Traian Băsescu este cel care a provocat acuzaţiile de plagiat la adresa sa.

„Singurul reproş este faptul că nu am pus în subsolul paginii autorul, ci la sfârşit, în bibliografie. Dacă aceasta este o greşeală, sunt gata să plătesc pentru ea”, a declarat Victor Ponta

Victor Ponta a mai declarat cu câteva săptămâni în urmă că este pregătit să se supună verificărilor oricărei instituţii în ceea ce priveşte acuzaţiile de plagiat în cazul tezei de doctorat şi a afirmat că este jenant să se insinueze că l-a plagiat pe profesorul care i-a scris chiar prefaţa lucrării.

El a precizat că la revista Nature, în care au apărut afirmaţiile cu privire la plagiat, „dă interviuri” consilierul prezidenţial Daniel Funeriu. Întrebat dacă va apela la un punct de vedere al Academiei Române, Ponta a răspuns: „Eu totuşi nu sunt la nivel de Academie. Am scris şi eu o lucrare la care domnul Diaconu mi-a scris Prefaţa. Nu cred că este o surpriză pentru nimeni. Iar răspunsul meu este foarte clar: Mă duc pe 28 la Bruxelles”.

Premierul a menţionat că orice instituţie ar dori să analizeze acuzaţiile, este „absolut deschis” din acest punct de vedere. „Faptul că teza mea, care se ocupă de Curtea Penală Internaţională, reprezintă o preocupare pentru revista Natura este un lucru care trebuie să recunoaşteţi că este cel puţin comic. Curtea Penală Internaţională a fost înfiinţată prin Tratatul de la Roma în 1998. Eu am făcut parte din comisia pregătitoare de la New York şi am început să scriu în 1999, deci la un an după. Dacă asta este o problemă de Natură, nu pot decât să spun că sper că nu am prejudiciat mediul ambiant şi natura foarte tare. (…) Acum ce să fac, răspund în faţa marii adunări naţionale”, a conchis Ponta.

Și Comisia de Etică a Universității Bucuresti studiază cazul, urmând să/și anunțe hotărârea mâine.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Azi se redeschide circulația pe tronsonul Lugoj – Timișoara Est, modernizat de spaniolii de la FCC
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Azi se redeschide circulația pe tronsonul Lugoj – Timișoara ...
Circulația feroviară se redeschide începând de astăzi, 31 august 2026, ora 16:50, pe tronsonul de cale ferată Lugoj – Timișoara Est, aferent lotului 2 al proiectului „Modernizarea liniei......
MetaWealth – finanţare de 19 milioane de euro pentru un proiect de stocare a energiei în baterii din judeţul Neamţ
MetaWealth – finanţare de 19 milioane de euro pentru un proiect de stocare a energiei în baterii din judeţul Neamţ
Platforma de investiţii MetaWealth a atras o finanţare de 19 milioane de euro destinată proiectului Dumbrava, de stocare ...
Încep înscrierile pentru Bursele ANIS pentru profesori: 21 granturi de 5.000 de euro, susținute de un număr record de 16 companii din industria IT
Încep înscrierile pentru Bursele ANIS pentru profesori: 21 granturi de 5.000 de euro, susținute de un număr record de ...
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a IX-a ...
Japonia are planuri mari pentru armată. Buget record de 48 de miliarde de euro, niponii pun accent pe inteligenţa artificială
Japonia are planuri mari pentru armată. Buget record de 48 de miliarde de euro, niponii pun accent pe inteligenţa artificială
Ministerul Apărării din Japonia a solicitat luni un buget record de 8.900 de miliarde de yeni (48 de miliarde de euro) ...