CE nu poate avea încredere deplină în Sofia după cinci ani de monitorizare

Comisia Europeană (CE) nu poate avea deplină încredere în Bulgaria, după cinci ani de monitorizare, arată proiectul de raport cu privire la MCV, scrie cotidianul bulgar Trud, relatează agenţia Focus News în pagina electronică.
Economica.net - mar, 17 iul. 2012, 05:47
CE nu poate avea încredere deplină în Sofia după cinci ani de monitorizare

Publicaţia notează că România se află în aceeaşi poziţie, Sofia este criticată pentru minizarea importanţei reformelor judiciare şi lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate, în timp ce România este criticată pentru subminarea unor principii UE ca statul de drept şi separarea puterilor, scrie cotidianul bulgar, citat de agenţie. Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este menţinut atât pentru Sofia, cât şi pentru Bucureşti, pe o perioadă nedefinită, iar următoarele rapoarte urmează să fie prezentate la sfârşitul lui 2013 şi, respectiv, la sfârşitul lui 2012, adaugă aceeaşi sursă.

Bulgaria a înregistrat progrese tangibile la nivelul cadrului legislativ în ansamblu, potrivit proiectului raportului, dar provocarea constă în acoperirea unor lacune în probleme-cheie, scrie cotidianul citat de agenţie, adăugând că un regres major este lipsa unor direcţii clare la nivelul politicilor. Bulgaria va atinge obiectivele MCV dacă accelerează procesul reformelor, îşi asumă mai multe angajamente şi le permite magistraţilor să stabilească ritmul, continuă ziarul.

De asemenea, CE doreşte o unitate în acţiunile autorităţilor bulgare şi o abordare sincronizată a schimbărilor, potrivit aceleiaşi surse. În pofida cooperării de succes cu alte state membre UE în reducerea infracţiunilor transfrontaliere, crima organizată rămâne o provocare crucială pentru Bulgaria, se arată proiectului de raport, scrie sursa citată.
Proiectul de raport menţionează o intensificare a semnalelor cu privire la licitaţiile publice, cumpărarea de voturi, corupţia la nivel înalt şi lacune în declaraţiile de avere ale funcţionarilor publici de rang înalt, continuă sursa citată, iar Consiliul Superior al Magistraturii nu apără independenţa sistemului judiciar, adaugă aceasta.

Înaintea raportului, cotidianul Trud l-a citat pe ministrul de Interne Ţvetan Ţvetanov declarând, într-un interviu pentru BNT, că se aşteaptă la un raport corect şi obiectiv. De asemenea, cotidianul Standart citează critici ai Guvernului care subliniază că menţinerea MCV reprezintă o veste proastă pentru Cabinet, care arată că CE şi-a pierdut speranţa că în sistemul judiciar bulgar poate avea loc o reformă. În schimb, susţinătorii puterii sunt citaţi afirmând că este un lucru pozitiv, lipsa specificării unui termen însemnând, în opinia lor, că MCV poate fi anulat oricând.

Te-ar mai putea interesa și
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru reducerea „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru reducerea „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Guvernele Danemarcei, Italiei şi Poloniei fac presiuni vineri pentru ca declaraţia finală a summitului european de la Bruxelles să ceară accelerarea lucrărilor pentru a reduce factorii care......
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul ...
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...