Băncile străine prezente în China au înregistrat profituri record în 2011

Băncile străine prezente în China au înregistrat profituri record anul trecut şi se aşteaptă la o creştere anuală de 20% până în 2015, conform unui studiu publicat marţi de PricewaterhouseCoopers (PwC), transmite Xinhua.
Economica.net - mar, 17 iul. 2012, 20:59
Băncile străine prezente în China au înregistrat profituri record în 2011

Profitul net combinat al celor 181 de bănci străine prezente în China a fost mai mult decât dublu în 2011, ajungând la 16,73 miliarde de yuani (2,65 miliarde de dolari), faţă de 7,78 miliarde de yuani în 2010, datorită majorării investiţiilor companiilor multinaţionale în China, se arată în studiu PwC efectuat în rândul directorilor generali şi preşedinţilor de filială de la 41 de instituţii străine de creditare active în statul asiatic.

Activele acestor bănci au crescut anul trecut cu 24%, la 2,15 mii de miliarde de yuani. „Dificultatea fundamentală pentru băncile străine în următorii trei ani va fi echilibrarea investiţiei şi necesităţilor pieţei chineze faţă de constrângerile cauzate de încetinirea economiei”, se arată în raportul PwC.

Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat o creştere anuală de 7,6% în al doilea trimestru din 2012, după o creştere de 8,1% în primul trimestru, a anunţat vineri Biroul Naţional de Statistică (NBS). Este al şasea trimestru consecutiv de încetinire a ritmului de creştere a celei de-a doua economii mondiale şi totodată cea mai slabă performaţă înregistrată de economia chineză după avansul de 6,6% înregistrat în primul trimestru al anului 2009, când ţările occidentale erau grav afectate de criza economică şi mondială.

PWC apreciază că băncile străine sunt mult mai dedicate acum investiţiilor lor în China decât erau în 2008, deoarece statul chinez continuă să liberalizeze cursul de schimb al yuanului şi restricţiile impuse sistemului financiar.

Pentru a susţine activitatea economică, Banca Centrală a Chinei a redus de două ori dobânda de bază în ultima lună. Ultima dată când Banca Centrală a Chinei a redus costul creditului a fost în luna decembrie 2008. De asemenea, în prima jumătate a acestui an, instituţia a redus rezervele minime obligatorii în trei reprize pentru a le permite băncilor să acorde mai multe credite.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...