Boc: Dintr-o ţară model, am ajuns oaia neagră a Europei

 Fostul premier Emil Boc a declarat, miercuri, la RFI, că, dintr-o ţară model, România a ajuns "oaia neagră a Europei", el avertizând că răul produs cu greu va fi recuperat în anii următori.
Economica.net - mie, 18 iul. 2012, 08:28
Boc: Dintr-o ţară model, am ajuns oaia neagră a Europei

Emil Boc susţine că „limbajul actualei guvernări este dublu, una se spune în ţară, altceva se spune în exteriorul ţării”.

„Acesta a fost şi motivul pentru care Comisia Europeană a fost extrem de tranşantă şi a solicitat explicaţii categorice cu privire la atacurile realizate la adresa statului de drept şi a democraţiei din România de către actuala guvernare”, consideră Boc.

Fostul premier constată că România a devenit „oaia neagră” a Uniunii Europene: „Toate progresele pe care România le-a făcut în ultimii trei ani de zile, atât în plan economic, cât şi în plan politic pe justiţie, şi mă refer la MCV, au fost practic distruse în aceste două luni de guvernare de către USL, România devenind practic oaia neagră a UE. Dintr-o ţară model, apreciată şi respectată pentru deciziile economice de stabilitate în timp de criză, am ajuns oaia neagră a Uniunii Europene. Acest rău produs, cu greu va fi recuperat de România în anii care vor urma”.

Emil Boc crede că „răul produs României nu va fi recuperat o bună parte de timp de acum înainte”.

„Tot ce am acumulat bun pe justiţie în ultimii ani se prăbuşeşte ca un castel de nisip. Tot ce am clădit în aceşti ani pe linia Schengen şi ne pregăteam în toamnă să primim acceptul pe Schengen pe partea aeriană şi maritimă din nefericire se scufundă şi se amână iarăşi nedefinit”, a mai spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Constructorul auto de lux Rolls-Royce Motor Cars a prezentat oficial modelul Ghost Savile Row, un exemplar unicat din seria de ampatament mărit Ghost Extended. Lansarea acestui proiect subliniază o......
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde lei la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar, cu 51% mai mare decât în urmă cu un an – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: 2,3 miliarde ...
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Retailerul de echipamente sportive Hervis Sports and Fashion a primit o infuzie de capital de 12 milioane de euro de la compania-mamă ...
CURS VALUTAR. Analiștii BCR spun că Banca Națională este îngrijorată de cursul de schimb. Măsura pe care ar urma să o ia, în ciuda inflației în scădere
CURS VALUTAR. Analiștii BCR spun că Banca Națională este îngrijorată de cursul de schimb. Măsura pe care ar urma să ...
Inflația în luna iunie s-a situat la 10,42% față de aceeași perioadă a anului trecut, înregistrând o încetinire ...