Rus: România a îndeplinit toate condiţiile pentru aderarea la spaţiul Schengen

România a îndeplinit toate condiţiile pentru aderarea la spaţiul Schengen, a afirmat ministrul Administraţiei şi Internelor (MAI), Ioan Rus, cu ocazia întrevederii avute, marţi, cu omologul său portughez, Miguel Macedo.
Economica.net - mie, 18 iul. 2012, 09:28
Rus: România a îndeplinit toate condiţiile pentru aderarea la spaţiul Schengen

„Avem cea mai modernă frontieră, asigurată de specialişti foarte bine pregătiţi şi echipamente performante. Sperăm ca la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din septembrie să avem o decizie favorabilă cu privire la acest dosar. Aderarea României la spaţiul Schengen nu este apanajul unui partid politic, ci dreptul cetăţenilor români”, a declarat Ioan Rus la întâlnirea de lucru cu ministrul Administraţiei Interne din Republica Portugheză, Miguel Macedo, la care a fost luat în discuţie subiectul aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, potrivit unui comunicat al MAI.

În replică, oficialul portughez a precizat că ţara sa sprijină fără echivoc aderarea României la spaţiul Schengen şi va susţine o decizie în acest sens la Consiliul JAI din luna septembrie.

În continuarea discuţiilor, ministrul portughez le-a mulţumit autorităţilor române pentru decizia acreditării unui ataşat de afaceri interne în Portugalia, o soluţie adecvată pentru prevenirea infracţionalităţii şi pentru întărirea excelentei cooperări dintre cele două state.

Ioan Rus a apreciat ca oportună completarea cadrului juridic bilateral, prin încheierea unui acord româno-portughez de cooperare în combaterea criminalităţii organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, a terorismului şi a altor infracţiuni grave, ce constituie un element important în dezvoltarea cooperării. El şi-a exprimat speranţa ca acest acord să fie semnat până la sfârşitul anului în curs.

Întrevederea s-a încheiat prin aprecierea de către cei doi oficiali a cooperării foarte bune dintre cele două ministere, se mai arată în comunicat.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, însoţit de şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestor-şef de poliţie Marian Tutilescu, efectuează, de luni până joi, o vizită de lucru în Portugalia şi Franţa, în contextul mai larg al aprofundării relaţiilor bilaterale pe componenta afaceri europene, dar şi din perspectiva aderării României la Spaţiul Schengen.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...