Indicele EFG Eurobank: Preţurile locuinţelor au crescut în România

EFG Eurobank Property Services, membră a grupului bancar Eurobank, a lansat un nou index al proprietăţilor rezidenţiale din România, potrivit căruia în cel de-al doilea trimestru al acestui an s-au înregistrat creşteri ale preţurilor locuinţelor.
Andrada Ghira - mie, 18 iul. 2012, 10:18
Indicele EFG Eurobank: Preţurile locuinţelor au crescut în România

În timp ce indicele imobiliar realizat de portalul AnunţuriParticulari a arătat că în primele şase luni ale acestui an proprietarii au solicitat preţuri mai mici cu 6%, indicele EFG arată că dimpotrivă, preţurile au crescut cu 2% la nivel național în al doilea trimestru din 2012, continuând astfel creșterea înregistrată în trimestrul anterior.
„Prețurile rezidențiale medii par să fi recuperat unele pierderi din ultimii ani și să fi revenit la niveluri comparabile cu cele de la sfârșitului anului 2006”, se arată în comunicatul EFG.

În ciuda scăderii din ultimul trimestru, Indexul București Centru înregistrează o creștere de 5% de la începutul lui 2012. Prețurile din București Periferie au continuat, de asemenea, să crească, totalizând o creștere de 4,8% în 2012. Județul Ilfov a prezentat o creștere mai mare in ultimele două trimestre, de asemenea, corectând scăderile mai mari din anii anteriori. Per total, Regiunea București – Ilfov a înregistrat o creștere medie de 2% în ultimul trimestru, totalizând 6,3% în ultima jumătate a lui 2012, se mai arată în analiza.

Prin comparație, pe parcursul ultimului trimestru, Indicele Apartamentelor în București a crescut cu 2,3%, având o rată mai mare decât media capitalei, în timp ce Indicele Apartamentelor din România a crescut cu o rată mai lentă decât media națională (1,3%). Locuințele cu vechime mai mică de trei ani apar drept lideri în ceea ce priveşte creșterea în ultimul trimestru, atât în București, cât și la nivel național. Prețul proprietăților vechi din București a înregistrat o scădere cu -1,2%, în timp ce la nivel național a crescut cu 1,7%.

„Aceste rezultate sugerează o potențială schimbare în trendul dominant al pieței rezidențiale pe parcursul ultimelor două trimestre. Comparativ cu trimestrele anterioare, piața favorizează proprietățile noi (mai noi de 10 ani), în timp ce restul caracteristicilor (suprafaţă utilă, mai mică de 50 mp, calitate medie, etc.) s-au menţinut la niveluri  similare”, potrivit EFG Eurobank Property Services.

Indicele mai arată că în diviziunea Dunăre & Mare s-a înregistrat cea mai rapidă creștere în trimestrul încheiat, însumând, de asemenea, o creștere mai mare de 6% de la începutul anului până la sfârşitul trimistrului al doilea. În ultimul trimestru, indicele de prețuri al diviziunilor Muntenia, Moldova și Sud a înregistrat de asemenea creșteri. Celelalte diviziuni: Centru, Nord și Vest au avut indici ce au continuat să scadă, dar cu o rată mai lentă, un posibil indiciu de stabilizare.

Ce s-a întâmplat în celelalte oraşe

Făcând referire la situaţia marilor orașe din ultimul trimestru, Timișoara a condus creșterea, în principal corectând o evoluţie negativă semnificativă din trimestrul anterior. Craiova, Constanța, Oradea și Ploiești par, de asemenea, să fi beneficiat de evoluţii pozitive. Pe de altă parte, Indexul prezintă o tendință negativă pentru Brașov, Iași și Cluj Napoca. În timpul primelor două trimestre din 2012, multe dintre marile orașe din România au înregistrat performanțe pozitive, în principal în Brăila şi Ploiești, urmate de Galați, Constanța și Craiova.

„Se pot elabora scenarii diverse cu privire la evoluţiile viitoare pe baza ratei de recuperare a prețurilor rezidențiale în România aferente ultimelor două trimestre. În scenariul optimist, tendința pozitivă recentă va prevala și va continua să îmbunătățească nivelurile prețurilor rezidențiale şi în următoarele trimestre. Pe de altă parte, o extrapolare trebuie să aibă în vedere starea sensibilă a pieței și ingerinţa zgomotului statistic inclus în Indici. În orice caz, revirimentul prețurilor ce a avut loc în prima jumătate a anului 2012 în cea mai mare parte a României sugerează un punct de cotitură pentru scăderea prețurilor înregistrată în ultimii ani și creează așteptări pentru stabilitate și pregătirea unui teren propice creșterii”, se mai arată în comunicatul EFG.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această achiziție face parte dintr-un plan de investiții de 15 milioane de euro......
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a susţinut, miercuri, necesitatea realizării unui sistem centralizat de termoficare ...
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele liberalilor, susţine că votul dat în Senat pe legea integrităţii "a ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 – Pactul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Durabilă (PNADD)
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie, în condiţiile în care aproximativ 83,9 miliarde de ...