Martin Schulz: România trebuie să aplice „imediat” recomandările Comisiei Europene

România trebuie să aplice "imediat" recomandările formulate de Comisia Europeană şi să respecte standardele Uniunii Europene, afirmă preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.
Economica.net - mie, 18 iul. 2012, 19:16
Martin Schulz: România trebuie să aplice

„Suntem o Uniune a valorilor comune şi a încrederii reciproce: toate statele membre trebuie să respecte instituţiile democratice, independenţa sistemului judiciar şi statul de drept”, a declarat Schulz pentru agenţia italiană ANSA, referindu-se la raportul Comisiei Europene privind situaţia din România.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, miercuri, în prezentarea raportului elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, că România a făcut un pas înapoi de pe marginea prăpastiei, dar că trebuie să-şi respecte angajamentele, situaţia urmând a fi monitorizată, un nou raport urmând să fie adoptat în acest an.

Înaltul oficial european a asigurat că va fi monitorizată în continuare „cu mare atenţie” evoluţia din România şi respectarea angajamentelor asumate de către premierul Victor Ponta pentru reinstaurarea respectului pentru statul de drept şi independenţa sistemului judiciar.

Barroso a arătat că evenimentele din ultimele trei săptămâni din România au fost o sursă de îngrijorare pentru Comisia Europeană şi UE, iar acestea „au zdruncinat” încrederea în România. „Politicienii nu trebuie să încerce să îi intimedeze sau să îi atace pe judecători înaintea deciziilor care ar putea să nu le convină, iar componenţa Curţii Constituţionale nu poate fi schimbată peste noapte”, a subliniat Barroso.

Raportul Comisiei Europene, dat publicităţii miercuri la Bruxelles, arată că în cursul acestor cinci ani au existat perioade de progres şi de regres, momente în care cooperarea a funcţionat bine şi momente în care mecanismul s-a confruntat cu atitudini ostile şi a întâmpinat rezistenţe. Prin urmare, prezentul raport recunoaşte progresele globale înregistrate de la aderare.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...