Regele Albert al II-lea semnează o nouă reformă a statului belgian

Regele Albert al II-lea a semnat joi, în cadrul unei ceremonii solemne, o primă parte a unei noi reforme a statului, un gest care marchează simbolic sfârşitul celei mai grave crize politice cu care s-a confruntat regatul, rămas fără un Guvern timp de aproximativ 500 de zile, relatează AFP.
Economica.net - J, 19 iul. 2012, 15:03
Regele Albert al II-lea semnează o nouă reformă a statului belgian

Această reformă parţială concretizează o serie de modificări instituţionale în regiunea Bruxelles, în special scindarea arondismentului Bruxelles-Hal-Vilvorde („BHV”), situat în Flandra, în care se vorbeşte olandeza, dar în care trăieşte o importantă minoritate francofonă.

Acest dosar foarte complex afecta viaţa politică belgiană de peste 50 de ani.

Organizând o ceremonie la Palatul Regal, autorităţile au dorit să ofere o dimensiune solemnă acestei serii de 17 texte legislative. Oficiali de cele mai înalte ranguri în stat şi în cadrul celor opt partide politice care le-au acceptat erau prezenţi la eveniment.

O asemnea ceremonie este foarte rară. Ultimul eveniment de acest fel a avut loc în 1994 când, printr-o reformă, Belgia devenea stat federal.

„Exact cu un an în urmă, pesimismul şi o formă de angoasă afectau” ţara, a declarat premierul socialist Elio Di Rupo, referindu-se la criza politică din perioada iunie 2010-decembrie 2011. „Optimismul este miza de astăzi. Belgiei îi este mai bine şi suntem citaţi din nou ca exemplu”, şi-a exprimat el satisfacţia.

Principalii opozanţi ai reformei sunt unele partide din Flandra, în special cel mai important dintre ele, Noua Alianţă Flamandă (V-VA), care acuză formaţiunile ce formează majoritatea că au făcut „prea multe concesii francofonilor”. N-VA contează pe alegerile municipale din octombrie pentru a-şi afirma preeminenţa în Flandra, în perspectiva alegerilor legislative din 2014.

Aleşi din cadrul unei mici formaţiuni separatiste, Vlaams Belang, au manifestat în faţa Palatului Regal, afişând o banderolă pe care se putea citi „BHV Vlaanderen gestrikt” („Flandra, în cursa BHV”).

Te-ar mai putea interesa și
Rompetrol a ieftinit din nou motorina, pentru a doua oară în aceeași zi
Rompetrol a ieftinit din nou motorina, pentru a doua oară în aceeași zi
Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție a carburanților, care ieftinise motorina azi dimineață, a venit cu încă o scădere de preț în benzinării după amiază....
Asociaţia Română pentru Iluminat solicită autorităților ca în contextul crizei energetice iluminatul public să fie redus, dar nu oprit
Asociaţia Română pentru Iluminat solicită autorităților ca în contextul crizei energetice iluminatul public să fie ...
Asociaţia Română pentru Iluminat (ARI) solicită autorităţilor competente, în contextul stării de alerte energetice, ...
Rata șomajului în SUA a scăzut până la 4,1% în luna iulie
Rata șomajului în SUA a scăzut până la 4,1% în luna iulie
Angajatorii din SUA au tăiat în mod neaşteptat 23.000 locuri de muncă luna trecută, iar datele revizuite ale Departamentului ...
Zeci de persoane au fost ucise în urma atacurilor din ultimele zile lansaye de rebelii Houthi din Yemen. Coaliția condusă de Arabia Saudită amenință cu represalii
Zeci de persoane au fost ucise în urma atacurilor din ultimele zile lansaye de rebelii Houthi din Yemen. Coaliția condusă ...
Cel puţin trei membri ai forţelor guvernamentale yemenite şi doi civili au fost ucişi vineri în noi atacuri ale rebelilor ...