Profi ajunge la 125 de magazine, după două noi deschideri, la Breaza şi Reşiţa

Retailerul Profi deschide vineri primul magazin al reţelei din Breaza, judeţul Prahova, ajungând astfel la 125 de unităţi la nivel naţional, a anunţat compania.
Economica.net - vin, 20 iul. 2012, 08:52
Profi ajunge la 125 de magazine, după două noi deschideri, la Breaza şi Reşiţa

Compania a deschis cu câteva zile înainte un magazin în Reşiţa, pe strada Horia, al doilea din acest oraş. Magazinul din Reşiţa are o suprafaţă totală de 979 metri pătraţi, din care cea destinată vânzărilor de 675 metri pătraţi, iar cel din Breaza are în total de 658 metri pătraţi şi spaţii de vânzare de 458 metri pătraţi, potrivit unui comunicat al retailerului.

Profi, deţinut de fondul de investiţii Enterprise Investors, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 214,5 milioane de euro, cu 29% mai mult decât în 2010.

Retailerul a anunţat la începutul anului că va deschide în acest an 30 de magazine noi şi va închide maxim patru, nerentabile.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând din 2022, în ciuda sancţiunilor adoptate împotriva sa din cauza......
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...