Grevă a funcţionarilor Ministerului britanic de Interne cu 24 de ore înaintea JO de la Londra

Mii de angajaţi din cadrul structurilor Ministerului de Interne din Marea Britanie se vor afla în grevă cu o zi înainte de deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice, potrivit sindicatului Serviciilor Publice şi Comerciale (PCS), relatează BBC News Online.
Economica.net - vin, 20 iul. 2012, 10:41
Grevă a funcţionarilor Ministerului britanic de Interne cu 24 de ore înaintea JO de la Londra

Membri PCS vor organiza o grevă de 24 de ore joi, când sunt aşteptaţi mii de vizitatori în Marea Britanie.
În opinia ministrului de Interne, Theresa May, acţiunea este „ruşinoasă” întrucât aceasta riscă să provoace întârzieri persoanelor care se îndreaptă spre Londra cu prilejul Jocurilor Olimpice.

Secretarul de stat pentru Imigraţie, Damian Green, a declarat că au fost stabilite planuri pentru situaţii neprevăzute.
În Est Midland, personalul angajat al căilor ferate a votat de asemenea pentru grevă în timpul Jocurilor Olimpice.
Între 27 iulie şi 20 august membrii sindicatului PCS vor opta pentru diferite forme de protest, printre care interzicerea orelor suplimentare şi reducerea ritmului de lucru.

La acţiunile de protest vor participa angajaţi din cadrul Miniterului de Interne, inclusiv ai Agenţiei Marii Britanii pentru Frontieră, ai Serviciului pentru Paşapoarte şi Identitate şi ai Oficiului pentru cazier Judiciar.

„Cred că Guvernul provoacă isterie în legătură cu Jocurile Olimpice, întrucât nu vor fi întreruperi în timpul acestora, este vorba despre o grevă cu 24 de ore înaintea începerii efective a Jocurilor Olimpice”, a declarat Secretarul general al PCS, Mark Serwotka.

PCS este unul dintre cele mai mari sindicate din Marea Britanie, având aproximativ 250.000 de membri la nivel naţional în rândul funcţionarilor publici. Aceştia protestează, printre altele, faţă de intenţiile Guvernului de a suprima 8.500 de locuri de muncă în sectorul public.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor a verificat peste 14.000 de firme în 2025, pentru combaterea publicității înșelătoare
Ministerul Finanțelor a verificat peste 14.000 de firme în 2025, pentru combaterea publicității înșelătoare
Ministerul Finanţelor a verificat anul trecut peste 14.000 de de societăţi comerciale pentru identificarea şi sancţionarea practicilor de publicitate înşelătoare şi a comportamentelor......
Netanyahu spune că a ordonat forțelor israeliene să preia controlul asupra a 70% din teritoriul Fășiei Gaza
Netanyahu spune că a ordonat forțelor israeliene să preia controlul asupra a 70% din teritoriul Fășiei Gaza
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că a ordonat armatei să sfideze termenii armistiţiului în ...
Primele șase economii ale Uniunii Europene caută o soluție pentru supravegherea centralizată a piețelor de capital din blocul comunitar
Primele șase economii ale Uniunii Europene caută o soluție pentru supravegherea centralizată a piețelor de capital din ...
Miniştrii de Finanţe din primele şase economii din Uniunea Europeană vor să găsească o poziţie comună la propunerea ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul s-a apropiat de 98 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul s-a apropiat de 98 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi, cu un rulaj total de 97,91 ...