Pentru cine se fabrică modelul B-Max, produs la Craiova

Zoltan Brassai, directorul general Ford România, crede că modelul B-Max produs la Craiova va fi folosit mai mult pentru vacanţă sau drumuri mai lungi, iar cumpărătorii români vor fi mai bătrâni decât clienţii din Europa, luând în calcul puterea de cumpărare.
Economica.net - D, 22 iul. 2012, 11:21
Pentru cine se fabrică modelul B-Max, produs la Craiova

Întrebat despre profilul cumpăratorului român al modelului B-Max, primul lansat de Ford la fabrica din Craiova, Brassai a răspuns că deocamdată nu a fost realizată o cercetare dedicată pieţei locale. Brassai a apreciat că în România va fi folosită mai mult pentru vacanţă sau drumuri mai lungi, iar vârsta va fi mai înaintată, luând în calcul puterea de cumpărare.

Pe baza datelor din Europa, clientul are între 25 şi 35 de ani, cu hobby-uri, cu familie, cu copii, iar maşinile sunt conduse de ambii soţi. Maşina este folosită şi pentru vacanţă, dar mai mult pentru activităţile de sport, de familie sau cumpărături în oraş, a declarat pentru MEDIAFAX Zoltan Brassai, directorul general Ford România.

Clientul român şi-a schimbat atitudinea după venirea crizei, studiază şi testează oferta, fiind atent la raportul preţ-calitate, cheltuielile complementare, dar şi la gradul de siguranţă al maşinii, a declarat pentru MEDIAFAX Zoltan Brassai, directorul general Ford România.

„Clientul român şi-a schimbat atitudinea, îşi face tema de-acasă, se uită mult mai mult şi studiază mult mai în detaliu înainte să ia decizia de cumpărare. El se uită nu numai la preţul maşinii, care este în continuare un element important în ceea ce priveşte decizia de cumpărare, dar şi la cheltuielile aferente, şi la taxa de înregistrare, şi la cheltuieli de service, cheltuieli de consum”, a declarat Brassai.

El a mai spus că românii nu caută neaparat cea mai ieftină variantă, ci un echilibru între calitate şi preţ, vizând, printre altele, garanţii extinse, piese de schimb cu livrare rapidă şi o zonă de service cu costuri previzibile.

Dacă în ţările dezvoltate din Europa de Vest clienţii deţin mai multe maşini pentru activităţi precum mersul în oraş, vacanţă sau legate de business, în România majoritatea familiilor au o singură maşină, care trebuie să poată fi folosită pentru toate acestea, a punctat el.

Şeful Ford România a arătat că pentru români siguranţa este foarte importantă, iar cei care au familie se uită mult mai atent la acest aspect, unul dintre motiv fiind legat şi de starea infrastructurii.

„Viaţa nu are un preţ. Dacă ai făcut un accident, nu poţi să zici «da, dar am luat cu 500 de euro mai ieftin»”, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...