Cursul nu s-a oprit din creştere fără intervenţia BNR. Noul record este de 4,64 lei/euro

Cotaţiile monedei naţionale nu s-au oprit din creştere, în lipsa unei intervenţii vizibile din partea băncii centrale, astfel că la finalul sesiunii interbancare rata de schimb a atins un nou record istoric, de 4,64 lei/euro.
Economica.net - lun, 23 iul. 2012, 14:41
Cursul nu s-a oprit din creştere fără intervenţia BNR. Noul record este de 4,64 lei/euro

În jurul orei 17:00, băncile cotau euro la 4,6370 – 4,6400 lei, cu 0,96% peste nivelul de la închiderea de vineri, de 4,5925 – 4,5950 lei/euro.

Primele tranzacţii din şedinţa interbancară de luni au fost realizate la 4,5960 lei/euro, iar în prima parte a zilei cotaţiile au oscilau uşor peste 4,6 lei/euro.

După publicarea referinţei cursul a urcat rapid la 4,61 lei/euro, după care a doborât record după record pe piaţa interbancară, până la un maxim istoric de 4,64 lei/euro.

Dealerii au suspectat intervenţii sporadice pentru susţinerea leului, însă în lipsa unor vânzări mai agresive de euro cotaţiile au urcat treptat.

Contexul regional este de asemenea negativ, valutele din regiune afişând pierderi de până la 0,93%, însă dealerii spun că evoluţia leului a fost generată în special de tensiunile politice locale.

„Leul nu s-a corelat cu raliul înregistrat de valutele din regiune, după decizia Băncii Centrale Europene de a reduce dobânda cheie la minimul record. Prin urmarem deprecierea leului este generată în special de factori locali. Chiar dacă monedele din regiune s-au depreciat astăzi (luni, n.r), nu au pierdut tot câştigul înregistrat atunci”, a spus dealerul unei bănci.

Referinţele publicate de Banca Naţională a României (BNR) pentru euro şi dolar au urcat luni la noi maxime istorice, de 4,6009 lei/euro şi respectiv 3,7999 lei/dolar.

Leul s-a depreciat abrupt în ultimele trei săptămâni, cu 3,4% la nivelul referinţei, deşi banca centrală a intervenit permanent în piaţă pentru a limita căderea monedei naţionale. Percepţia jucătorilor a fost şi continuă să fie afectată de turbulenţele politice, care au avut ecouri internaţionale.

Cotaţia de referinţă de luni indică o scădere a leului cu 6,5% faţă de euro comparativ cu rata de schimb de la finele anului trecut. Ultima cotaţie din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro.

Totodată, în raport cu dolarul, moneda naţională a pierdut 13,8% comparativ cu finele anului trecut, de la 3,3393 unităţi.

Cursul pentru franc a urcat de la 3,8173 lei/franc la 3,8314 lei/franc, reprezentând maximul pentru ultimele 11 luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 12 august 2011, când francul a fost cotat la 3,8926 lei.

Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au continuat să scadă luni şi au ajuns la 0,91% – 1,38% pe an, după ce vineri au fost la 0,98% – 1,46% pe an. Scăderea este cauzată de dobânzile practicate de unele bănci care deţin un surplus de lichiditate în ultimele zile ale perioadei de rezervă. O nouă perioadă în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii va începe marţi.

Randamentele cu scadenţa la o săptămână au urcat de la 4,81% – 5,30% pe an, la 4,88% – 5,36% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Alive Capital livrează două centrale hibride – fotovoltaic plus stocare. Peste 110 MWp integrați în SEN, clienții sunt Premier Energy și MORE
Alive Capital livrează două centrale hibride – fotovoltaic plus stocare. Peste 110 MWp integrați în SEN, clienții ...
Peste 110 MWp de capacitate regenerabilă hibridă au fost puși sub tensiune și conectați la sistemul energetic național al României la finalul săptămânii trecute. Am finalizat cu succes......
Anunţ pentru bucureşteni de la primarulul general Ciucu – „Experiment”. Ce urmează în Capitală
Anunţ pentru bucureşteni de la primarulul general Ciucu – „Experiment”. Ce urmează în Capitală
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a informat, luni, că urmează să fie extinse pajiştile urbane, după ce ...
Şeful BVB – Mi-e greu să cred că Guvernul a căzut pentru că voia să listeze companii
Şeful BVB – Mi-e greu să cred că Guvernul a căzut pentru că voia să listeze companii
Toate guvernele din ultimii 15 ani au avut în programele de guvernare listări de companii şi, prin urmare, mi-e greu să ...
Cum aleg firmele între factoring și scontare în funcție de tipul clienților
Cum aleg firmele între factoring și scontare în funcție de tipul clienților
Cash flow-ul poate să arate perfect în Excel și totuși să-ți dea emoții când ai de plătit salarii, marfă sau TVA. ...