Marga reiterează sprijinul României pentru statele din est în aprofundarea relaţiei cu UE

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a participat, luni, la Bruxelles la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic, context în care a reiterat sprijinul constant al României pentru statele din vecinătatea estică în aprofundarea relaţiei cu Uniunea Europeană, informează MAE.
Economica.net - lun, 23 iul. 2012, 19:13
Marga reiterează sprijinul României pentru statele din est în aprofundarea relaţiei cu UE

Reuniunea ministerială a avut ca obiectiv discutarea Foii de parcurs a Parteneriatului Estic, document lansat în comun de Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant la 15 mai. Foaia de parcurs cuprinde obiectivele şi paşii de urmat până la următorul Summit al Parteneriatului Estic (Vilnius, 2013).

„În alocuţiunea prezentată, şeful diplomaţiei a reiterat sprijinul constant al României pentru statele din vecinătatea estică în aprofundarea relaţiei cu Uniunea Europeană. Andrei Marga a exprimat susţinerea fermă a României pentru obiectivele ambiţioase cuprinse în Foaia de parcurs, care vor contribui la avansarea procesului de asociere politică şi integrare economică a statelor partenere. Parteneriatul Estic reprezintă un instrument util în crearea unui spaţiu comun de securitate, stabilitate democratică şi dezvoltare socio-economică în vecinătatea estică a UE”, arată MAE.

Totodată, ministrul Afacerilor Externe a salutat progresele înregistrate de statele partenere în cadrul negocierilor acordurilor de asociere şi a zonelor cuprinzătoare de comerţ liber, precum şi pe linia mobilităţii, evidenţiind, cu precădere, avansul important realizat de Republica Moldova în aceste domenii.
Statele membre şi partenere au adoptat în cadrul reuniunii o declaraţie comună prin care au salutat lansarea Foii de parcurs, care devine, astfel, un fundament pentru orientarea şi monitorizarea obiectivelor Parteneriatul Estic, aşa cum au fost ele definite în declaraţiile summiturilor precedente de la Praga (2009) şi Varşovia (2011).

Cea de-a treia reuniune ministerială a Parteneriatului Estic s-a desfăşurat cu participarea celor 27 de state membre UE şi a celor şase state partenere: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, R. Moldova şi Ucraina.

Reuniunea a fost prezidată de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton, iar Comisia Europeană a fost reprezentată de comisarul pentru extindere şi politica europeană de vecinătate, Stefan Fule.

Parteneriatul Estic a fost lansat cu ocazia summitului de la Praga, la 7 mai 2009, în format 27 de state membre UE şi şase state partenere: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Obiectivul Parteneriatului Estic este consolidarea dialogului şi cooperării cu aceste state, în vederea avansării procesului de asociere politică şi integrare economică.

Parteneriatul Estic are două dimensiuni: bilaterală (care vizează negocierea de acorduri de asociere şi de acorduri cuprinzătoare de liber schimb, precum şi posibilitatea unui regim de călătorie liber de vize) şi multilaterală (pe baza a patru platforme tematice „Democraţie, bună guvernare şi stabilitate”, „Integrare economică şi convergenţă cu politicile comunitare”, „Securitate energetică” şi „Contacte între persoane”).

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...