Negocierile cu băieţii deştepţi au ajuns la baionetă. Se vorbeşte despre şantaj

Traderii de energie Alpiq şi Energy Holding ar apela la şantaj pentru a tranşa problema renegocierii contractelor bilaterale cu Hidrolectrica în favoarea lor
Florin Cojocaru - mie, 12 dec. 2012, 16:12
Negocierile cu băieţii deştepţi au ajuns la baionetă. Se vorbeşte despre şantaj

Negocierile Hidroelectrica, societate aflată în insolvenţă, cu cei mai mari posesori de contracte bilaterale de achiziţie de energie electrică au ajuns într-un impas major, pentru că nu există un consens pe preţ şi termene iar traderii de energie, aşa numiţii băieţi deştepţi, ar apela la soluţii extreme pentru a tranşa problema în favoarea lor. “Alpiq şi Energy Holding caută să facă presiuni asupra unor oameni şantajabili aflaţi de cealaltă parte a negocierilor”, au declarat surse oficiale, apropiate discuţiilor. Aceşti “oameni şantajabili” ar fi persoane din Guvern, Hidrolectrica şi din alte instiuţii de stat, potrivit surselor.

În prezent, reprezentanţii Hidrolectrica mai au de discutat cu cei de la Energy Holding, Elsid şi Electrocarbon, restul contractelor bilaterale cu traderii fiind denunţate. Nume mari dintre “băieţii deştepţi” precum Alpiq, EFT sau Euro P.E.C. deja au căzut, în sensul că acele contracte directe pe livrarea de energie hidro au fost denunţate.

Alpiq şi Energy Holding sunt cei mai mari dintre traderii care sunt beneficiari de contracte directe cu Hidroelectrica. Alpiq, care avea o cantitate anuală de energie contractată de 2,9 TWh, are deja contractul denunţat, de vinerea trecută, Energy Holding cu 2,5 TWh anuali este în punctul final al negocierilor. Ambii traderi au avut contraoferte de neacceptat pentru Hidroelectrica.

Compania de stat este, în prezent, condusă de administratorul judiciar Euro Insol, firma lui Remus Borzescu şi de administratorul special din partea statului, Remus Vulpescu.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...