Petiţie la Bruxelles. Să se modifice legea creditelor bancare pentru toţi românii

Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că nu a existat niciun motiv real pentru care OUG 50/2010 să fie practic amputată în Parlament prin clauza care elimină aplicarea acesteia la creditele în derulare. Avocatul Gheorghe Piperea şi câteva asociaţii care apără interesele clienţilor în problemele financiar-bancare vor trimite către Comisia Europeană o petiţie prin care cer ca legea să fie adusă la forma iniţială. De asemenea, aceştia cer CE să atenţioneze autorităţile române şi în legătură cu practica unor bănci care nu pun în aplicare deciziile executorii.
Mihai Banita - mar, 24 iul. 2012, 10:36
Petiţie la Bruxelles. Să se modifice legea creditelor bancare pentru toţi românii

Petiţia, adresată preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso, vrea să atragă atenţia organismelor europene asupra unor practici din România ce nu au fost incluse în raportul dur pe justiţie aprobat săptămâna trecută.

Printre problemele principale pentru care se cere atenţia CE se numără şi necesitatea de a modifica legea de aprobare şi modificare a OUG 50/2010, lege prin care ordonanţa şi-a pierdut complet sensul iniţial, din moment ce s-a decis ca aceasta să nu se aplice şi creditelor în derulare. Cererea vine după ce CJUE a hotărât recent că OUG 50 nu încălca normele comunitare prin extinderea asupra creditelor în derulare, încălcarea dreptului european fiind argumentul cu care bancherii, Banca Naţională a României, Fondul Monetar Internaţional şi, în cele din urmă, Guvernul Boc au dictat Parlamentului să modifice în mod esenţial legea.

Petiţia vrea să atragă atenţia CE şi asupra parcticilor din sistemul bancar, unde cele mai multe bănci care au pierdut procese şi împotriva cărora s-au dictat sentinţe cu titlu executoriu sau chiar definitive pentru abuzuri în contractele de credit refuză să le pună în aplicare.

De asemenea, în petiţie se cere Comisiei să intervină şi în aplicarea altor decizii judecătoreşti care au constatat ilegalitatea reducerii pensiilor speciale, a indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor, a reducerii salariilor şi pe care statul nu le ia în considerare, deşi a fost obligat de instanţe să o facă. Se cere şi ca statul să restituie din proprie iniţiativă taxa de primă înmatriculare, care s-a dovedit a fi ilegală, fără ca păgubiţii să mai recurgă la proceduri în instanţă, dar şi plata despăgubirilor către cei care au fost privaţi de proprietăţi de regimul comunist.

Petiţia este iniţiată de către avocatul Gheorghe Piperea, care are pe rolul instanţelor mai multe procese în care reprezintă grupuri de clienţi ai băncilor, şi susţinută de mai multe asociaţii, printre care şi Asociaţia de Consiliere a Clienţilor Bancari şi Asiguraţilor din România. ECONOMICA.NET a intrat în posesia unui draft al scrisorii, care va fi trimisă zilele acestea la Bruxelles. 

Te-ar mai putea interesa și
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial, iar în ciuda tuturor eforturilor depuse de Guvern şi Ministerul Muncii şi a medierii asigurate de Administraţia Prezidenţială......
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Pompierii buzoieni au fost solicitaţi să intervină miercuri seară pentru stingerea unui incendiu la o hală cu acumulatori ...
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. Vești bune și despre porumb
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. ...
Producția de grâu a României ar putea depăși din nou, anul acesta, pragul de 12 milioane de tone, având în vedere ...
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat cu prețurile și ce firmă vinde și la jumătate față de medie
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat ...
După o perioadă de câteva luni în care părea că a lăsat motoarele la o turație mai mică, lucru care se putea vedea ...