Băsescu: Numai un naiv spune „îşi va reveni leul”. BNR nu mai are resurse enorme să intervină

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, că Banca Naţională nu mai are resursele pentru a interveni pentru a stabiliza cursul leului, iar rezervele valutare se aproprie de limita minimă, menţionând că afirmaţiile premierului Victor Ponta sunt ale unui "naiv".
Economica.net - mar, 24 iul. 2012, 12:12
Băsescu: Numai un naiv spune

Băsescu a fost întrebat, într-o emisiune la Money Channel, cum vede declaraţiile recente ale premierului Victor Ponta, potrivit căruia cursul euro-leu va reveni după referendumul din 29 iulie.

„Numai un naiv spune «îşi va reveni leul», se va întări peste noapte. Nu, va fi foarte greu să mai revină la valorile care au fost când domnul Ponta a primit mandatul pentru că cursul, ştiţi şi dumneavoastră foarte bine, are o componentă de încredere extrem de ridicată. Vreo 60-70% din stabilitatea cursului este dată de încrederea în stabilitatea politică. Nu vom reveni, dar măcar stopăm deprecierea”, a spus Băsescu.

Preşedintele suspendat a menţionat că nici BNR nu poate controla deprecierea leului.

„Nici măcar Banca Naţională nu mai are resurse enorme să intervină pe piaţă să ţină leul la un curs acceptabil, pentru că ne apropriem de limita sub care nu putem coborî din punct de vedere al rezervelor BNR. Banca Naţională trebuie să aştepte un moment de acalmie, cu o perspectivă bună pe stabilitatea politică, să poată să facă eficient intervenţiile, altfel e poveste”, a mai spus Băsescu.

Evoluţia monedei naţionale în raport cu euro se va „normaliza” de săptămâna viitoare, iar leul chiar se va întări după ce criza politică se va încheia prin votul la referendumul pentru demiterea preşedintelui şi după ce rezultatele Guvernului vor fi certificate de misiunea FMI, spune premierul Ponta.

„Sunt absolut convins că, săptămâna viitoare, lucrurile vor reveni spre normal”, a spus Ponta, la postul public de televiziune.

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, luni, că s-a întâlnit cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu în prima zi de interimat pentru a înţelege „foarte bine” raportul dintre criza politică şi cursul de schimb şi ce trebuie declarat pentru a influenţa benefic evoluţiile economice.

„Am avut de altfel în prima zi a acestui scurt mandat interimar o întâlnire, printre alţii, şi cu guvernatorul BNR. Nu am avut-o, aşa, ca să fac pe preşedintele. Am avut-o pur şi simplu – pentru că eram în mijlocul unei crize politice – să înţeleg foarte bine, pe de o parte, care e raportul între aceste întâmplări politice din România şi cursul valutar. Şi doi: ce trebuie să evităm, chiar şi la nivel de declaraţii, sau ce trebuie să declarăm noi, cei care avem anumite poziţii în stat, pentru a influenţa benefic toate aceste evoluţii”, a spus Antonescu, la Digi 24.

Întrebat dacă după 30 iulie se vor calma lucrurile în ceea ce priveşte cursul de schimb leu-euro, Antonescu a spus că este convins că lucrurile se vor „aşeza”, însă „doar într-una din variante”.

„Cert este că după 30 iulie, în chip absolut firesc, lucrurile se aşează. Se aşează, trebuie să o spun, într-una din variante. În cealaltă mai puţin”, a spus Antonescu.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni din Europa Centrală și de Est
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni ...
Banca Transilvania anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a atras 1 miliard de euro de pe piețele internaționale, printr-o emisiune de obligațiuni suprascrisa......
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul Mijlociu nu se oprește
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat miercuri că urmează vremuri ...
Ministerele Energiei și Finanțelor caută un lider de consorțiu pentru implementarea proiectului Black Sea AI Gigafactory
Ministerele Energiei și Finanțelor caută un lider de consorțiu pentru implementarea proiectului Black Sea AI Gigafactory
Ministerele Energiei şi Finanţelor au lansat procedura de preselectare a unui lider de consorţiu în vederea implementării ...
Armata Germană va cumpăra drone de 300 de milioane de euro de la Rheinmetall
Armata Germană va cumpăra drone de 300 de milioane de euro de la Rheinmetall
Concernul german de armament Rheinmetall a primit miercuri o comandă de drone de luptă pentru Armata Germană, care vor ...