Fostul consilier al premierului M. Britanii, pus sub acuzare în cazul interceptărilor ilegale

Andy Coulson, fostul consilier al premierului britanic David Cameron, a fost pus oficial sub acuzare marţi, în cazul "interceptărilor ilegale", împreună cu alţi şapte foşti jurnalişti din cadrul grupului News International al lui Rupert Murdoch, inclusiv Rebekah Brooks, relatează AFP.
Economica.net - mar, 24 iul. 2012, 12:14
Fostul consilier al premierului M. Britanii, pus sub acuzare în cazul interceptărilor ilegale

O purtătoare de cuvânt a parchetului a anunţat într-un comunicat decizia instituţiei de a-i inculpa pe opt dintre 13 suspecţi în legătură cu scandalul politico-mediatic al interceptărilor telefonice, pe baza „dovezilor suficiente” cu privire la implicarea acestora.

„Am ajuns la concluzia că sunt necesare investigaţii în înteresul public cu privire la fiecare dintre aceşti opt suspecţi”, a adăugat ea.

Pe lângă Andy Coulson şi Rebekah Brooks, persoanele inculpate sunt foşti jurnalişti din cadrul fostului tabloid News of the World (NotW), între care Neville Thurlbeck, fostul şef al secţiunii reportaje, dar şi detectivul privat Glenn Mulcaire.

Rebekah Brooks, fostă protejată a magnatului media Rupert Murdoch, a fost deja inculpată în mai, împreună cu alte cinci persoane, pentru „obstrucţionarea justiţiei”, într-un alt dosar al acestui scandal al interceptărilor.

Scandalul l-a determinat pe Rupert Murdoch, în iulie 2011, să închidă tabloidul cu cel mai mare tiraj din presa britanică, acuzat că ar fi interceptat telefoanele a sute de persoane pentru a obţine ponturi.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...