Funeriu: Vom asista la rezultate foarte bune în ceea ce priveşte reducerea absenteismului şcolar

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, s-a declarat convins că în acest an şcolar vor fi rezultate foarte bune în ceea ce priveşte reducerea absenteismului în rândul elevilor şi a atras atenţia autorităţilor locale că trebuie să se implice în aplicarea măsurilor care să ducă la aceste rezultate.
Economica.net - J, 20 oct. 2011, 19:05

Funeriu a declarat, joi seară, la Cluj-Napoca, la finalul Consfătuirii Naţionale a inspectorilor şcolari generali şi a directorilor caselor corpului didactic, că modul în care se controlează absenteismul şcolar este la nivelul de organizare a şcolii, împreună cu autorităţile publice locale, potrivit Mediafax.

„Am stabilit în cadrul întâlnirii câteva repere legate de organizarea sistemului şi mă refer la ceea ce ţine de absenteism şi de combaterea absenteismului. S-au făcut paşi importanţi, inspectorii şcolari generali mi-au raportat că s-au făcut paşi importanţi în această direcţie, însă mai este mult de lucru. Sunt convins că pe parcursul acestui an şcolar vom asista la rezultate foarte bune în ceea ce priveşte reducerea absenteismului şcolar. Organizarea şcolilor este răspunderea exclusivă a autorităţilor publice locale, iar Ministerul Educaţiei are menirea de a stabili politicile generale. Modul în care se controlează absenteismul şcolar este la nivelul de organizare a şcolii, împreună cu autorităţile publice locale. Punerea în practică a acestor măsuri revine autorităţilor publice locale. Aici se va vedea diferenţa între primarii cărora le pasă de şcoală şi primarii cărora nu le pasă foarte mult de şcoală”, a spus Daniel Funeriu.

Potrivit acestuia, mijloacele de reducere a absenteismului şcolar pot să fie foarte diverse şi merg în unele şcoli de la cartele de acces a elevilor în şcoală până la cataloage electronice.

„Există o multitudine de posibilităţi tehnice pentru a pune în aplicare aceste politici. Mijloacele tehnice sunt decise şi alese de şcoală, respectiv de autorităţile publice locale, iar politicile naţionale sunt puse în practică de minister. Ministerul Educaţiei nu are atributul legal de a cere primăriilor ceva, dar şcolile sunt evaluate permanent în ceea ce priveşte calitatea lor şi, până la urmă, rezultatele şcolilor sunt cele care arată foarte clar care este calitatea unei şcoli. Aceste rezultate sunt în directă relaţie cu absenteismul şcolar, cu cât absenteismul este mai scăzut, cu atât rezultatele sunt mai bune”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații petroliere
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații ...
Compania petrolieră naţională din Kuweit a anunţat sâmbătă răniţi şi pagube materiale după un atac iranian asupra unei instalaţii petroliere, potrivit agenţiei oficiale de presă KUNA,......
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile ...
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanţul seismelor din Venezuela a depăşit vineri 5.000 de morţi, la trei săptămâni de la catastrofa care a lăsat ...
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului ...