Peste 93.000 de candidaţi înscrişi la sesiunea a doua a Bacalaureatului 2012

Un număr de 93.676 de candidaţi s-au înscris pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat de anul acesta, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Economica.net - J, 26 iul. 2012, 16:34
Peste 93.000 de candidaţi înscrişi la sesiunea a doua a Bacalaureatului 2012

Potrivit ministrului, acest număr nu-i cuprinde pe cei care trebuie să susţină corigenţe, ei urmând să fie cuprinşi după ce vor trece aceste examene.

Referitor la posibilitatea introducerii în viitor a examenului de Bacalaureat diferenţiat, în funcţie de profilul de studiu, Ecaterina Andronescu a precizat că directorii de licee cu care a discutat au înclinat către această soluţie.

„Până acum, din ceea ce am discutat, pare că lumea cu care am discutat înclină spre un Bacalaureat diferenţiat”, a spus ea.

Ministrul a menţionat că o ordonanţă de urgenţă privind examenul de Bacalaureat, emisă de Guvern în 2010, se află în prezent în dezbaterea Parlamentului, iar în cuprinsul acestei reglementări se pot aduce amendamente în sensul diferenţierii Bac-ului.

În legătură cu posibilitatea organizării Bacalaureatului transdisciplinar, ministrul a arătat că nu poate fi aplicată o astfel de soluţie în condiţiile actuale.
„Nu putem să organizăm Bacalaureat transdisciplinar fără o pregătire anterioară, o predare transdisciplinară”, a explicat Andronescu.

Te-ar mai putea interesa și
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Preşedintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept "semi-rutină", adăugând că îşi doreşte ca războiul din Ucraina să......
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, vrea o întâlnire cu directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, un ...
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă ...
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 ...