Bulgaria are nevoie de o nouă strategie pentru combaterea terorismului – experţi

Bulgaria are nevoie de o strategie precisă pentru combaterea terorismului, anunţă Consiliul consultativ pentru securitatea naţională, reunit, la cererea preşedintelui Rosen Plevneliev, după atentatul comis pe 18 iulie la Burgas, soldat cu şapte morţi, relatează site-ul Novinite.com.
Economica.net - vin, 27 iul. 2012, 06:00
Bulgaria are nevoie de o nouă strategie pentru combaterea terorismului - experţi

„După analizarea situaţiei, s-a decis că este necesară actualizarea actualului concept de combatere a terorismului”, precizează Consiliul consultativ pentru securitatea naţională.

Atentatul comis pe 18 iulie la Burgas (Bulgaria) a vizat un autocar cu turişti israelieni, soldându-se cu moartea a cinci israelieni şi a unui bulgar. A şaptea victimă se presupune că este un terorist sinucigaş. Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele Shimon Peres au atribuit atentatul din Bulgaria mişcării şiite libaneze Hezbollah, susţinută de Iran. În acelaşi timp, postul Al-Manar, un instrument de propagandă al Hezbollah, prezentase imediat după atentat detalii despre modul de comitere a acestuia, sugerând astfel implicarea.

Fostul şef al dispozitivului de securitate al companiei israeliene El Al, Isaac Yafet, afirmă că serviciile de securitate ale aeroportului din Burgas nu au putut împiedica atentatul antiisraelian pentru că nu urmăreau comportamentele pasagerilor. „La El Al nu s-ar fi putut întâmpla un astfel de atac terorist. Noi nu aşteptăm să se întâmple ceva şi apoi să investigăm ce nu a funcţionat…”, a precizat Yafet, subliniind că serviciile de securitate de la aeroportul din Burgas au comis o serie de erori.

„Mii de persoane din Israel vin în concediu în Bulgaria; toată lumea ştie că cetăţenii israelieni sunt ţinte ale teroriştilor. (…) Cel mai simplu lucru care trebuia făcut la aeroportul din Burgas, dar care nu a fost făcut, era să existe patrule în jurul terminalelor care să identifice persoanele suspecte”, explică specialistul israelian.

La o săptămână după atentatul de la Burgas, anchetatorii bulgari, israelieni şi americani încă nu au aflat identitatea presupusului terorist sinucigaş. Israelul şi Statele Unite susţin în continuare că atentatul soldat în total cu şapte morţi, inclusiv teroristul-kamikaze, a fost organizat de Hezbollah la cererea Iranului, un inamic declarat al Israelului.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...