Povestea ţării cât Bucureştiul care a început să cumpere Europa

Qatar este noul leu al estului . În timp ce SUA și Europa suferă de lipsa banilor, Qatar aruncă miliarde în stânga şi în dreapta, într-un proces de expansiune în investiţii fără precedent. Investiţii care au ajuns şi în apropierea României, Bulgaria cooptând Qatarul pentru finanţarea autostrăzii care va traversa ţara până în Turcia.
Economica.net - D, 29 iul. 2012, 08:01
Povestea ţării cât Bucureştiul care a început să cumpere Europa

Adevăratele investiții de amploare ale micului stat arab sunt cele realizate  în Vestul Europei.

Cea mai spectaculoasă a fost inaugurată acum câteva zile. Șeicul Hamad bin Jassim al-Thani, care este totodată premierul și ministrul de externe al statului, a inaugurat la Londra alături de Ducele de York și primarul Londrei Shard, cea mai mare clădire din Europa, din care fondul suveran al Qatarului deține 95%.

Aceasta a fost o demonstrație despre cât de repede crește vizibilitatea și influența globală a acestui stat cu o populţaie de sub 2 milioane de locuitori. Influența statului nu se limitează însă doar la nivel investițional ci există și la nivel politic, scrie The Indepedent.

Cu câteva zile în urmă, într-o clădire la fel de mare, dar mai veche, în Palatul Națiunilor din Geneva, Hamad s-a întânit cu secretarul de stat al SUA Hillary Clinton și cu alți miniștri de externe pentru a vorbi despre o intervenție în Siria.

Ambele scene evidențiază un fenomen: intrarea pe scena mondială ca actor de luat în seamă din punct de vedere diplomatic, cultural și chiar militar, a unui stat mic, a cărui ambiție de a fi influent la nivel mondial este alimentată de o avere enormă.

 

 

mai multe despre investiţiile Qatar-ului pe evz.ro

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...