Tăriceanu: Suntem în criză politică. Băsescu să-şi dea demisia şi să nu se ascundă în proceduri

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, trebuie să-şi dea demisia în urma votului exprimat împotriva sa, precizând că în acest moment România se află într-o criză politică pentru care vinovat exclusiv ar fi acesta.
Economica.net - lun, 30 iul. 2012, 11:40
Tăriceanu: Suntem în criză politică. Băsescu să-şi dea demisia şi să nu se ascundă în proceduri

„Ar trebui să aibă (Traian Băsescu, n.r.) o reflecţie serioasă asupra viitorului său politic, să ia exemplu de ceea ce se întâmplă în ţările democratice, şi am să dau exemplul generalului de Gaulle, care în anul 1968, în urma unui referendum organizat pe o cu totul şi cu totul altă temă, nu un referendum referitor la admitere, ci un referendum referitor la un proiect pe care el îl iniţiase şi care a fost respins, a considerat pe bună dreptate că francezii l-au dezavuat şi şi-a dat demisia”, a exemplificat Tăriceanu.

El a precizat că în cazul României, preşedintele suspendat Traian Băsescu ar trebui să-şi dea demisia din funcţie, după ce afirmase că optează pentru „întoarcerea la popor”, iar cele mai multe voturi de la referendum au fost pentru demiterea sa.

„Aici lucrurile sunt cu mult mai clare pentru că, politic vorbind, cetăţenii au votat direct pentru demiterea lui într-un număr extrem de mare (…) când peste 7 -8 milioane de cetăţeni îi spun preşedintelui că nu-l doresc, el trebuie să ţină cont de voinţa cetăţenilor, aşa cum în trecut a spus că numai întoarcerea la popor este soluţia validă pentru ieşirea din crizele politice. Suntem într-o criză politică, motiv pentru care preşedintele trebuie să-şi dea demisia şi să nu se ascundă în spatele unor proceduri de ordin administrativ, care îi pot permite eventual să se întoarcă în funcţia pe care a deţint-o”, a susţinut Tăriceanu.

Fostul premier a mai precizat că este normal ca reprezentanţii USL să nu rămână „resemnaţi sau impasibili” în faţa situaţiei post-referendum, iar juriştii USL lucrează la o strategie privind rezultatul referendumului.

El a fost întrebat dacă preşedintele interimar, Crin Antonescu, ar trebui să-şi dea demisia în urma prezentării la urne a sub 50% din cei cu drept de vot, motiv care duce la invalidarea referendumului.

„După părerea mea, pentru impasul în care ne găsim este vinovat exclusiv preşedintele care a îndemnat în mod făţiş cetăţenii să se abţină de la vot, punând astfel sub semnul îndoielii valabilitatea pragului stabilit de Curtea Constituţională”, a mai spus Tăriceanu, precizând că rezultatul referendumului este „viciat şi nu este în spiritul a ceea ce a hotărât Curtea Constituţională”.

Te-ar mai putea interesa și
Zeci de persoane au fost ucise în urma atacurilor din ultimele zile lansaye de rebelii Houthi din Yemen. Coaliția condusă de Arabia Saudită amenință cu represalii
Zeci de persoane au fost ucise în urma atacurilor din ultimele zile lansaye de rebelii Houthi din Yemen. Coaliția condusă ...
Cel puţin trei membri ai forţelor guvernamentale yemenite şi doi civili au fost ucişi vineri în noi atacuri ale rebelilor Houthi într-o provincie bogată în petrol, a doua zi după cele mai......
S-a adoptat legea prin care, în caz extrem, se poate limita sau chiar opri alimentarea cu energie electrică. Cum funcționează măsurile de siguranță
S-a adoptat legea prin care, în caz extrem, se poate limita sau chiar opri alimentarea cu energie electrică. Cum funcționează ...
Astăzi, în ședința extraordinară a Guvernului României, a fost adoptată „Hotărârea privind adoptarea unor măsuri ...
Sindicatul „MIPE Normalitate”: Ministerul susține în mod oficial modificarea salarizării personalului instituției, dar această măsură nu se regăsește în proiectul Legii salarizării
Sindicatul „MIPE Normalitate”: Ministerul susține în mod oficial modificarea salarizării personalului instituției, ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) susţine modificarea salarizării personalului care gestionează ...
Starea de alertă a fost prelungită la Praid pentru încă 30 de zile
Starea de alertă a fost prelungită la Praid pentru încă 30 de zile
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Praid a hotărât, vineri, prelungirea cu încă 30 de zile a stării ...