Câţi români din străinătate au votat la referendum

Mai puţin de 75.000 de români din străinătate au votat la referendumul de duminică, în cele 306 secţii de votare înfiinţate pentru aceştia.
Economica.net - mar, 31 iul. 2012, 11:18
Câţi români din străinătate au votat la referendum

Potrivit procesului-verbal al Biroului Electoral al Circumscripţiei 43 Străinătate (BES), 73.016 români au votat în cele 306 de secţii înfiinţate în străinătate, 57.397 (78,6%) dintre aceştia votând pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, iar 15.066 (2,06%) împotriva demiterii.

De asemenea, 653 de voturi au fost nule.

Totodată, în procesul-verbal întocmit luni, 30 iulie, s-au consemnat şi 12 întâmpinări şi contestaţii, din care şapte sunt menţionate ca soluţionate la nivelul comisiilor secţiilor de votare.

MAE a expediat în cele 306 de secţii de votare din străinătate 596.645 de buletine de vot.

La alegerile prezidenţiale din noiembrie-decembrie 2009, MAE a organizat 294 de secţii de votare în străinătate, fiind trimise în acestea 600.000 de buletine de vot. La primul tur, din 22 noiembrie, au votat 94.000 de români în secţiile din străinătate, iar la turul al doilea, din 6 decembrie, au fost înregistraţi 147.600 de votanţi, dintre care 115.831 (78,4%) au votat atunci pentru Traian Băsescu, iar restul pentru contracandidatul acestuia Mircea Geoană

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...