Georgescu: FMI are programată o întâlnire la Preşedinţie, dar acum nu se ştie cu cine anume

Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a declarat că în programul vizitei delegaţiei FMI, BM şi CE există o întâlnire cu preşedintele României, dar a adăugat că la acest moment nu se ştie dacă întâlnirea va fi cu preşedintele interimar, Crin Antonescu, sau cu preşedintele suspendat, Traian Băsescu.
Economica.net - mar, 31 iul. 2012, 15:45
Georgescu: FMI are programată o întâlnire la Preşedinţie, dar acum nu se ştie cu cine anume

El a fost întrebat de jurnalişti, într-o conferinţă de presă, dacă delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), aflată la Bucureşti, are în program şi o întrevedere cu preşedintele României.

„Au în program, într-adevăr, o întâlnire la Preşedinţie cu domnul preşedinte. Întâlnirea este mai la finalul misiunii, aşa încât – eu spun din nou că nu mă pricep la domeniul ăsta, constituţional, politic – va avea loc cu cine va fi la data respectivă la palatul în cauză, cu cine va fi acolo potrivit legii şi deciziei Curţii Constituţionale”, a spus Georgescu.

Prezent la conferinţa de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a ţinut să precizeze că el poate răspunde la această întrebare.

„Eu pot să vă răspund. Dacă domnul Florin Georgescu nu este om politic, eu pot să vă răspund: cu domnul Crin Antonescu”, a spus Constantin, totodată şi lider al USL.

Misiunea FMI se va încheia pe 13 august.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin al unui brand ce produce în Asia
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin ...
O simplă etichetă a contrazis discursul preşedintelui american. Donald Trump, un fervent susţinător al conceptului „Made in USA”, a fost fotografiat la un miting electoral purtând un costum......
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele ...
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...