Profitul Băncii Transilvania a crescut peste aşteptări în Semestrul 1, cu 47% până la 180 mil. lei

Banca Transilvania a depăşit estimările analiştilor cu 9,25%, potrivit unui raport al firmei de brokeraj Tradeville,  înregistrând un profit net de 179,6 milioane lei (40,9 milioane euro), în primele şase luni, cu 47% peste câştigul din perioada similară din 2011. Activele băncii au avansat cu 12% în acest an, la 28,968 miliarde lei.
Economica.net - mie, 01 aug. 2012, 06:47
Profitul Băncii Transilvania a crescut peste aşteptări în Semestrul 1, cu 47% până la 180 mil. lei

Profitul brut a ajuns la 193,2 milioane lei (44 milioane euro), fiind cu 29% peste câștigul din primele șase luni ale anului trecut, de 150,2 milioane lei.

Veniturile operaționale ale Băncii Transilvania sunt cu 12% peste valorile înregistrate la în iunie 2011, ajungând la 772,16 milioane lei datorită creşterii cu 21% a veniturilor din operațiuni financiare, cu 10% a veniturilor nete din comisioane, respectiv cu 7% a veniturilor nete din dobânzi.

Cheltuielile nete cu provizioanele au fost de 164,36 milioane lei, diminuate faţă de valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent, datorită utilizării a 18 milioane lei din provizionul constituit în 2011 pentru acordarea unor bonusuri de performanță angajatilor.

Cheltuielile nete cu provizioanele din activitatea de creditare au fost de 179,13 milioane lei, comparativ cu 156,22 milioane lei, cât au fost la finalul lunii iunie 2011, banca asigurând un control permanent a calitatății portofoliului de credite.

„În pofida unui climat economic foarte volatil şi dificil atât la nivel local, cât şi european, BT a performat bine în primul semestru. Suntem multumiți că aşteptările şi proiecțiile noastre pe anul în curs s-au dovedit corecte. Obiectivul nostru va fi, în continuare, consolidarea poziției băncii pe piață şi creşterea eficienței, în toate formele ei”, a declarat preşedintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, într-un comunicat transmis Bursei de Valori București (BVB).

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...