Directoarea FMI îşi exprimă preocuparea faţă de „pierderea de încredere” în economia mondială

Directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, preocupată de "pierderea de încredere" în economia mondială, a apreciat miercuri că zona euro nu este "singura problemă" şi a atras atenţia asupra 'întrebărilor importante" legate de situaţia bugetară a SUA, relatează AFP şi AP.
Economica.net - mie, 01 aug. 2012, 18:35
Directoarea FMI îşi exprimă preocuparea faţă de

Christine Lagarde s-a referit asemenea la situaţia din Grecia şi a subliniat că Fondul Monetar Internaţional nu va părăsi „niciodată masa negocierilor”, dar şi că va da dovadă de „exigenţă” faţă de autorităţile greceşti în ce priveşte reformele cerute Atenei în schimbul asistenţei financiare.

„Observăm clar în acest moment o pierdere de încredere, alimentată de o combinaţie de indicatori economici nefavorabili şi de reacţia investitorilor la această situaţie”, a afirmat directoarea generală a FMI în cadrul unei conferinţe de presă la Washington.

Ea a exprimat „îndoieli” în ce priveşte capacitatea liderilor de a pune în aplicare deciziile pentru care s-au angajat, avându-i în vedere îndeosebi pe liderii din zona euro. Şefa FMI a evocat însă totodată riscurile care planează asupra SUA, ameninţate de un impas bugetar dacă nu se ajunge la un acord cu Congresul (forul legislativ) până la sfârşitul acestui an.

„Există întrebări importante cu privire la viitorul economic al Statelor Unite” – a notat dna Lagarde. „Trebuie discutate şi aprobate măsuri solide, ceea ce nu este deocamdată cazul”, a menţionat ea.

Directoarea FMI şi-a exprimat pe de altă parte speranţa că anchetele lansate cu privire la manipularea dobânzii interbancare Libor vor susţine eforturile de îmbunătăţire a disciplinei în sectorul financiar.

„După peste trei ani de eforturi ample de a reforma reglementarea sectorului financiar, această reformă încă nu a fost realizată nici pe departe”, a deplâns Christine Lagarde, adăugând că mai sunt „multe făcut” în acest sens mai ales în Europa şi în SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Nava de mărfuri generale "Chelsea 3", sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ 15 mile marine de oraşul de coastă bulgar Biala, a anunţat marţi......
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, ...
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, anunţă Macron
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, ...
O navă "suspectată că navighează sub pavilion fals" şi "implicată" într-o reţea de "transport de combustibil" a fost ...
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului ...