Germania rămâne cu „AAA”. S&P a confirmat ratingul, cu perspectivă „stabilă”

Standard & Poor's (S&P) a confirmat prespectiva "stabilă" a ratingului de top "AAA" al Germaniei, la puţin peste o săptămână după ce Moody's a atribuit guvernului de la Berlin perspectivă "negativă", avertizând că ar putea coborî calificativul din cauza crizei din zona euro, transmite Bloomberg.
Economica.net - J, 02 aug. 2012, 07:35
Germania rămâne cu

Ratingul pe termen lung al Germaniei a fost menţinut la „AAA”, cu perspectivă stabilă, potrivit unui comunicat transmis joi de S&P.

„În opinia noastră, Germania are o economie foarte diversificată şi competitivă şi a demonstrat că poate absorbi şocuri economice şi financiare puternice. Perspectiva ratingului pe termen lung rămâne stabilă, reflectând aprecierea noastră că finanţele publice şi balanţa externă solidă vor continua să reziste potenţialelor şocuri financiare şi economice”, se spune în comunicat.

Germania este cel mai mare contributor la împrumuturile acordate statelor de la „periferia” zonei euro şi la fondurile de urgenţă create în Europa în încercarea de a rezolva criza datoriilor de stat.

Moody’s a coborât la începutul săptămânii trecute la „negativă” perspectiva ratingurilor triplu-A ale Germaniei, Olandei şi Luxemburgului. Finlanda a rămas singurul stat european evaluat de Moody’s cu rating „Aaa” şi perspectivă stabilă.

S&P anticipează că gradul de îndatorare al guvernului german va rămâne peste 80% la sfârşitul anului viitor, dar va fi redus la 77% din PIB în 2015, odată cu scăderea deficitului bugetar.

„Deşi datoria Germaniei este mai ridicată decât a altor state cu rating AAA, considerăm că structura economică diversificată şi rezistentă şi accesul ieftin la finanţare de pe pieţe facilitează o capacitate mai ridicată de a face faţă datoriilor”, notează S&P.

Agenţia se referă la costurile reduse de finanţare ale statului german: randamentul obligaţiunilor guvernamentale cu maturitatea la 10 ani este de numai 1,38% pe piaţa secundară, iar dobânda titlurilor pe doi ani este negativă de peste trei săptămâni.

Exporturile directe ale Germaniei către Italia, Spania, Portugalia, Irlanda şi Grecia au reprezentat anul trecut mai puţin de 5% din Produsul Intern Brut al celei mai mari economii europene, însă înrăutăţirea şi prelungirea crizei din zona euro ar putea afecta grav ţara, prin expunerea semnificativă a băncilor şi instituţiilor financiare germane pe economiile de la periferia eurozonei, avertizează S&P.

Băncile comerciale germane aveau la finele lunii martie creanţe în valoare totală de 448 miliarde euro în Italia, Spania, Portugalia, Irlanda, Grecia şi Cipru, reprezentând 17% din PIB, notează S&P, citând datele Băncii Reglementelor Internaţionale.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
Avansează lucrările și pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), informează joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere......
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită ...
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, ...