CCR amână decizia privind referendumul până pe 12 septembrie

Curtea Constituţională a amânat decizia privind referendumul până la data de 12 septembrie
Economica.net - J, 02 aug. 2012, 13:06

Curtea Constituţională a amânat pronunţarea asupra rezultatului referendumului pentru data de 12 septembrie. Judecătorii CCR s-au reunit joi, de la ora 9.00, într-o nouă şedinţă pentru a decide daca referendumul de demitere a lui Traian Băsescu este valid sau nu. Cu o zi în urmă, magistraţii au amânat decizia, după ce au dezbătut mai bine de cinci ore şi au solicitat Ministerului de Interne şi Institutului Naţional de Statistică date despre populaţia cu drept de vot din România, pentru a putea soluţiona mai multe contestaţii.

Judecător CCR: Referendumul trebuia anulat

Judecătoarea Aspazia Cojocaru a declarat, joi, după şedinţa Curţii Constituţionale, că din punctul său de vedere referendumul trebuia anulat.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaților a votat măsuri noi pentru combaterea PPA, printre care extragerea integrală a mistreților din zonele contaminate și controale dure la frontieră. Crescătorii de porci salută decizia
Camera Deputaților a votat măsuri noi pentru combaterea PPA, printre care extragerea integrală a mistreților din zonele ...
Votul dat vineri în cadrul sesiunii extraordinare a Plenului Camerei Deputaţilor pentru adoptarea modificărilor legislative privind combaterea pestei porcine africane (PPA) reprezintă un pas......
România, în stare de alertă energetică pentru luna august, după reducerea debitului Dunării. Ucraina ne va furniza curent în orele de seară
România, în stare de alertă energetică pentru luna august, după reducerea debitului Dunării. Ucraina ne va furniza ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat stare de alertă energetică la nivel național pentru întreaga lună august ...
Mai este agricultura românească profitabilă în 2026? 25 de kilograme de grâu costă cât o cafea în oraș
Mai este agricultura românească profitabilă în 2026? 25 de kilograme de grâu costă cât o cafea în oraș
Agricultura românească are perspective bune privind producția, însă profitabilitatea fermelor rămâne sub presiune. ...
Norvegienii de la Scatec cumpără proiectul eolian Urleasca de 168 milioane de euro de la OX2
Norvegienii de la Scatec cumpără proiectul eolian Urleasca de 168 milioane de euro de la OX2
Scatec ASA, furnizor norvegian de soluții de energie regenerabilă, a semnat un acord pentru achiziționarea proiectului ...