Acţiunile europene au închis în creştere, banca britanică Standard Chartered a pierdut 16%

Acţiunile europene au închis marţi în creştere, a treia şedinţă consecutivă pe plus, ca urmare a rezultatelor peste aşteptări ale companiilor, în timp ce cotaţiile Standard Chartered şi Nestle au avut un impact negativ, potrivit Bloomberg.
Economica.net - mar, 07 aug. 2012, 19:13
Acţiunile europene au închis în creştere, banca britanică Standard Chartered a pierdut 16%

Acţiunile companiei minieră Xstrata au avansat cu 1,6%, iar cele ale Danske Bank cu 6,7%, influenţate de rezultatele financiare peste aşteptări.

Banca britanică Standard Chartered a înregistrat cea mai mare scădere din aproape 24 de ani după ce autorităţile americane au anunţat că instituţia de credit a derulat tranzacţii cu bănci din Iran.

Indicele Stoxx Europe 600 a crescut cu 0,8%, după ce a atins luni maximul a patru luni. Indicatorul a urcat cu 14% de la începutul lunii iunie.

„Aşteptările pentru companiile europene au ajuns prea jos. Au o situaţie bună. Rezultatele financiare arată că au o situaţie bună”, a spus Ben Lofthouse, manager de fond la Henderson Global Investors, din Londra.

Indicii naţionali au crescut pe 14 din cele 18 burse din Europa de Vest. CAC 40 francez a avansat cu 1,5%, DAX german cu 0,7%, iar FTSE 100 britanic cu 0,6%.

Acţiunile Standard Chartered s-a prăbuşit marţi cu 16%, la 12,4 lire sterline. Banca ar putea avea de suportat costuri de până la 5,5 miliarde de dolari, după ce a fost acuzată că a încălcat legile SUA împotriva spălării de bani prin tranzacţii cu bănci din Iran.

Autoritatea statului New York pentru reglementarea pieţei financiare a anunţat luni că banca britanică a derulat tranzacţii în valoare de circa 250 de miliarde de dolari cu bănci din Iran pe parcursul a mai mulţi ani, încălcând legile federale ale SUA privind spălarea de bani.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...