5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 08.08.2012

Bilanţul negru  de la fondurile europene şi cum am dat mai mulţi bani decât am luat şi Ionuț Negoiță a plătit 4 milioane de euro pentru acțiunile lui Borcea la Dinamo. Citeşte pe larg revista presei din 8 august 2012
Economica.net - mie, 08 aug. 2012, 06:03
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 08.08.2012

Capital – Bilanţ negru la fondurile UE: Am dat mai mult decât am primit. Din cele 27,52 mil. euro, fonduri nerambursabile alocate de UE pentru perioada 2007-2013, România a accesat, efectiv, până în prezent, doar 7,8 mld. euro. O sumă aproape egală cu contribuţia României la bugetul UE, 7,9 mld. euro în aceeaşi perioadă. Potrivit Ministerului Afacerilor Europene, „România a fost un beneficiar net al bugetului UE din 2007 până în prezent, cu un beneficiu de aproximativ 5,5 mld. euro“. Asta doar „pe hârtie“, pentru că la întocmirea acestui bilanț oficialii MAE au luat în considerare sumele alocate pentru proiectele selectate și aprobate în perioada 2007-2012 și nu sumele pe care România le-a accesat efectiv, în această perioadă, adică plățile efectuate către beneficiari, care sunt substanțial mai reduse.

ZF: Operatorul telecom DCS preia patru companii de profil, cu afaceri de 7 milioane de lei. Operatorul de telecomunicaţii DCS (Digital Cable System) – unul dintre furnizorii mari de servicii de cablu TV, telefonie şi net fix de pe piaţă, care operează în special în mediul rural şi oraşele mici – va prelua prin absorbţie Cable Net, Canad Systems Group, Parlatel şi Marnisat Media, cu afaceri cumulate de aproape 7 milioane de lei în 2011, proces în urma căruia costurile administrative se vor reduce şi procesul decizional se va simplifica.

Capital: Ionuț Negoiță a plătit 4 milioane de euro pentru acțiunile lui Borcea la Dinamo. Omul de afaceri Ionuț Negoiță a devenit oficial acționar la clubul de fotbal Dinamo București. Acesta a achiziționat în luna iulie acțiunile deținute de Cristian Borcea la gruparea din Ștefan cel Mare, mai precis 29,62% (alți acționari ai clubului Dinamo sunt Nicolae Badea – 29,62% din acțiuni, Cornel Dinu – 0,04% din acțiuni, Emil Dragoș Săvulescu – 29,62% din acțiuni, respectiv Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo București cu 11,08% din acțiuni).

Wall-Street.ro: Ce oameni cauta cei mai doriti angajatori din Romania. Microsoft este cel mai dorit angajator din Romania potrivit celui mai recent studiu efectuat de compania Catalyst Consulting. Gigantul are postate 18 joburi pentru Bucuresti si Timisoara. Pentru job-urile din cadrul companiei anunturile expira intr-o perioada cuprinsa intre 2  si 14 zile. Majoritatea job-urile disponibile sunt in cadrul centrului de suport tehnic global al companiei, care acopera activitatile din Europa. Franceza, italiana, germana si limbile nordice se numara printre cerintele unora dintre posturile disponibile, iar contractele de angajare sunt de tip outsourcing.

Adevărul: Premierul și ministrul de Finanțe se întâlnesc cu delegația FMI. Premierul Victor Ponta și ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, se vor întâlni astăzi, de la ora 13.00, cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Întâlnirea va avea loc la Palatul Victoria

Te-ar mai putea interesa și
Produs nou la eMAG, vândut de un gigant european. RCA de la cea mai nouă companie intrată în România
Produs nou la eMAG, vândut de un gigant european. RCA de la cea mai nouă companie intrată în România
Anytime, companie parte a grupului grec Interamerican, controlat la rândul său de gigantul olandez Achmea, a debutat pe eMag cu produsul RCA, singurul pe care în vinde momentan în România.......
Franța dezaprobă participarea unui reprezentant al Comisiei Europene la Consiliul pentru Pace a lui Trump
Franța dezaprobă participarea unui reprezentant al Comisiei Europene la Consiliul pentru Pace a lui Trump
Comisia Europeană "nu ar fi trebuit niciodată" să asiste la prima reuniune a Consiliului pentru Pace înfiinţat de preşedintele ...
Lidl a deschis astăzi magazin nou în Rădăuți
Lidl a deschis astăzi magazin nou în Rădăuți
Lidl își continuă dezvoltarea strategică în România și deschide joi, 19 februarie, un nou magazin în municipiul Rădăuți, ...
Nicușor Dan: Suntem în situația unei diplomaţii economice, în care state contribuie pentru stabilizarea unei părţi de lume
Nicușor Dan: Suntem în situația unei diplomaţii economice, în care state contribuie pentru stabilizarea unei părţi ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, la Washington, după ce a participat la Consiliul ...