Curtea Constituţională se va reuni marţi, în plen, la cererea unor judecători

Curtea Constituţională se va reuni marţi, în plen, la cererea unor judecători, au declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, surse oficiale. Potrivit surselor citate, Curtea Constituţională se va reuni, marţi, în şedinţă extraordinară, la cererea unor judecători, termenul fiind fixat pentru această zi întrucât unii dintre membrii CCR sunt plecaţi din ţară şi nu se pot întoarce până atunci.
Economica.net - vin, 10 aug. 2012, 10:30
Curtea Constituţională se va reuni marţi, în plen, la cererea unor judecători

„Curtea Constituţională se va reuni marţi, în plen, întrucât există cereri în acest sens din partea unor judecători. Termenul a fost fixat pentru această zi întrucât mulţi magistraţi sunt plecaţi din ţară”, au arătat sursele citate.

Judecătorul Curţii Constituţionale Acsinte Gaspar a declarat, joi, pentru „Gândul”, că nu a fost consultat privind erata publicată în Monitorul Oficial în 7 august şi că a cerut convocarea plenului Curţii „pentru a clarifia unele lucruri”.

Marţi, judecătorul CC Ion Predescu declara, pentru „Gândul”, că erata ar fi trebuit aprobată în prezenţa tuturor celor 9 judecători, pentru că altfel nu este legală.

Judecătorul Ion Predescu a spus că decizia privind emiterea unei erate ar fi trebuit luată în plenul CC, cu toţi cei 9 judecători de faţă şi că, dacă cei de la Monitorul Oficial au nelămuriri, trebuie să trimită o cerere pentru lămurire către Curtea Constituţională.

„Trebuie să aştepte răspunsul competent al plenului Curţii. Dacă s-a luat decizia doar cu cinci prezenţi nu este legal, o decizie se ia în cvorum minim cu şase prezenţi. Dacă a survenit o problemă urgentă, Curtea Constituţională poate fi convocată mai devreme de 31 august. Monitorul Oficial poate publica doar după respectarea cu rigoare a legii. Dacă au dubii, pot aştepta plenul Curţii, nu ce a trimis judecătorul de serviciu”, a precizat judecătorul Ion Predescu.

Miercuri, judecătorul constituţional Tudorel Toader a declarat că a avut o discuţie cu preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, căruia i-a solicitat convocarea plenului.

Despre erata solicitată luni, 6 august, de către conducerea Curţii Constituţionale în sensul îndreptării deciziei publicate în Monitorul Oficial, judecătorul constituţional a spus că a aflat din presă, la fel ca şi despre sesizarea Comisiei de la Veneţia. „Am aflat ca orice cititor”, a arătat judecătorul. Judecătorul Tudorel Toader a susţinut că l-a sunat pe judecătorul Ştefan Minea, care asigură permanenţa la conducerea Curţii, întrebându-l despre erată. Tudorel Toader a precizat că nu a fost „întrebat, consultat despre eroarea materială” sau despre sesizarea Comisiei de la Veneţia.

„Am convingerea că lucrurile se vor clarifica. Am avut în această seară o convorbire cu domnul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, căruia i-am solicitat convocarea Plenului Curţii, pentru lămurirea situaţiilor, fiind mai mulţi judecători care susţin acest demers”, a afirmat Tudorel Toader.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...