Eugenia Barna despre poziţia FMI privind TVA redus la alimente:Opiniile exprimate nu sunt favorabile

Preşedintele Comisiei de buget a Camerei, Eugenia Barna, a declarat vineri, după întâlnirea cu delegaţia FMI, BM şi CE, că opiniile acestora nu sunt favorabile introducerii cotei reduse de TVA pentru alimentele de bază, fiind mai degrabă agreată ideea unor subvenţii pentru agricultori.
Economica.net - vin, 10 aug. 2012, 16:23
Eugenia Barna despre poziţia FMI privind TVA redus la alimente:Opiniile exprimate nu sunt favorabile

După întâlnirea cu misiunea de experţi internaţionali, Barna a fost întrebată de jurnalişti care a fost poziţia oficialilor faţă de măsura de reducere a TVA la 9% pentru alimentele de bază.

„Opiniile exprimate nu sunt favorabile, mai bine ar fi să existe subvenţii pentru producătorii agricoli pentru a evita producerea unei evaziuni fiscale. (…) Se fac studii şi, până la momentul noiembrie, când vom avea proiectul de buget, putem să vedem ce anume putem face în domeniul fiscalităţii”, a precizat preşedintele Comisiei de buget, menţinând faptul că discuţiile vor fi reluate la momentul realizării proiectului de buget pe 2013.

În ceea ce priveşte impozitul regresiv pentru salarii, preşedintele Comisiei de buget a precizat că trebuie realizată o notă de fundamentare foarte clară, pentru că orice procent de scădere trebuie luat de altundeva şi atunci fie sunt reduse cheltuielile pentru investiţii, fie sunt reduse alte cheltuieli.

De asemenea, Barna a susţinut că oficialii FMI sunt de acord în principiu cu plata TVA la încasarea facturii, care să fie aplicată pentru IMM-uri în cazul afacerilor de până în 500.000 de euro.

„Dânşii sunt de acord cu ideea în general, iar pragul şi categoriile de întreprinzători care vor intra în această măsură îl vom stabili ulterior”, a afirmat Barna.

Barna a menţionat că oficialii instituţiilor internaţionale care fac parte din delegaţia venită la Bucureşti şi-au exprimat îngrijorarea faţă de climatul politic, însă au admis faptul că România şi-a respectat toate angajamentele.

„Sunt îngrijoraţi de faptul că în acest moment există probleme politice, este necesar să avem o stabilitate. Din punct de vedere economic, pot spune că sunt mulţumiţi, concluziile ne arată faptul că România şi-a îndeplinit până în acest moment toate angajamentele asumate, cheltuielile se încadrează în ţintele bugetare stabilite, însă pentru ţara noastră este foarte important ca în perioada următoare să fim foarte atenţi cum cheltuim banii, mai ales că anul acesta sunt alegeri parlamentare, cheltuielile nu trebuie să fie populiste, ci să asigure o stabilitate economică”, a explicat Barna.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, afirma în luna iulie că bugetul pentru 2013 va include cu siguranţă TVA de 9% la alimente, dacă această măsură nu va fi implementată din acest an.

Premierul Victor Ponta anunţa în luna mai că Guvernul va propune pentru anul viitor un proiect de buget incluzând cote diferenţiate de impozitare pentru veniturile persoanelor fizice, de 8%, 12% şi 16%, sistem care ar urma sã fie introdus de la 1 ianuarie 2013 dacă USL va câştiga alegerile din toamnă.

Guvernul a redus prognoza de creştere economică pentru acest an, de la 1,5% la 1,2% din PIB, potrivit proiectului de rectificare bugetară.

Experţii FMI aflaţi la Bucureşti au parcurs şi cadrul macroeconomic pe care se va fundamenta bugetul pe 2013, iar opiniile converg spre o creştere economică de 2,5%, sensibil mai jos faţă de estimarea anterioară a Comisiei Naţionale de Prognoză, de 3,1%, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate negocierilor cu instituţia financiară.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...