Teraplast a derulat în primul semestru afaceri de circa 100 milioane lei

Societatea Teraplast, furnizor de soluţii şi sisteme în domeniul instalaţiilor şi construcţiilor din România, a realizat în primul semestru al anului 2012 o cifră de afaceri de 98,52 milioane lei şi un profit operaţional înainte de dobânzi, impozite şi amortizări (EBITDA) de 6,99 milioane lei, conform unui comunicat remis vineri Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - vin, 10 aug. 2012, 19:33
Teraplast a derulat în primul semestru afaceri de circa 100 milioane lei

Cifra de afaceri a fost influenţată negativ de condiţiile meteorologice extreme din primele două luni ale anului, care au întârziat lansarea sezonului de construcţii, iar ulterior de instabilitatea politică, ce a generat blocarea finanţărilor pentru numeroase proiecte publice.

În acest context, vânzările de sisteme pentru infrastructura de mediu (care au cea mai importantă pondere în cifra de afaceri) nu s-au realizat conform previziunilor. Scăderea pe infrastructură a fost însă compensată de evoluţia peste aşteptări a segmentelor de profile PVC pentru tâmplărie, de ferestre şi uşi (TeraGlass) şi de granule PVC.

În plus, exporturile au crescut cu 48,25% raportat la aceeaşi perioada din 2011 şi au ajuns să reprezinte peste 17% din cifra de afaceri, faţă de 11% în 2011.

Valoarea EBITDA în primul semestru din 2012 a fost de 6,9 milioane lei, de circa patru ori mai mare decât cea realizată în perioada similară a anului precedent, însă cu 2,3 milioane sub buget.

Rezultatul net rămâne negativ (3,8 milioane lei), sub estimările din buget (profit net 800.000 lei). În primele şase luni din 2012, Teraplast a bugetat un rezultat financiar negativ de 1,5 milioane lei, care nu a inclus diferenţe negative de curs; pe fondul devalorizării leului faţă de euro, rezultatul financiar negativ înregistrat a fost de 4 milioane lei.

Volumul vânzărilor reflectă reorientarea către pieţele de export, iar profitabilitatea este pe un trend de redresare, care estimăm că va fi chiar mai evident în următoarele luni din 2012.

„Este puţin probabil ca în a doua jumătate a anului să asistăm la o deblocare a segmentului de infrastructură, însă vom contracara aceasta situaţie prin dezvoltarea segmentelor de business în creştere (profile de tâmplărie, ferestre, uşi şi granule PVC) şi prin extinderea prezenţei noastre pe pieţele externe, reducând astfel influenţa negativă a situaţiei de pe piaţa internă”, se menţionează în comunicat.
Rezultatele primului semestru arată deja o pondere crescută a exporturilor, acestea fiind în creştere cu aproximativ 48% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi ajungând să aibă o contribuţie în creştere în cifra de afaceri a Teraplast (17%, faţă de 11% anul trecut).

Cifra de afaceri a Teraplast a fost comparabilă în primele şase luni din 2012 cu cea obţinută în aceeaşi perioadă a anului trecut (mai mică cu doar 0,51%), în timp ce cheltuielile cu materiile prime şi materialele consumabile, coroborate cu mărfurile au scăzut cu 3,40% (de la 77,03 milioane lei în primele şase luni ale lui 2011, la 74,4 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului 2012). Ponderea în cadrul acestor cheltuieli este diferită în 2012 faţă de 2011, ca urmare a reintegrării producţiei Teraglass în cadrul SC Teraplast SA.

S-au înregistrat creşteri ale poziţiilor reprezentate de alte venituri din exploatare, dar şi componenta corespunzătoare din cadrul altor cheltuieli din exploatare, în principal datorate vânzării de active fixe către Teracota SRL Bistriţa şi Met-Axa (cele aferente liniilor de business auxiliare şi activelor cu grad redus de utilizare). Pierderea netă înregistrată din aceste tranzacţii cu active este de 194.000 lei.

Profitul operaţional înainte de dobânzi, impozite şi amortizări (EBITDA) în primul semestru al anului 2012 a avut valori peste cele înregistrate în aceeaşi perioadă a anului 2011. Rezultatul net negativ de 3,86 milioane lei a fost influenţat în primul semestru al anului 2012 de creşterea cheltuielilor nete cu diferenţele de curs valutar, ca urmare a devalorizării leului faţă de euro cu 3% (2011: devalorizare 0,14%), dar şi de creşterea cheltuielilor nete cu dobânzile cu aproximativ 362.000 lei faţă de perioada precedentă.

Creanţele au crescut cu 3,8%, la 68,3 milioane lei, iar datoriile totale ale societăţii au crescut cu circa 6,3 milioane lei (de la un total de 123,8 milioane lei la 30 iunie 2011 la 130,1 milioane lei la 30 iunie 2012), in special pe fondul creşterii sumelor datorate instituţiilor de credit (creştere de 7,3 milioane lei).

 

Te-ar mai putea interesa și
Indicele Dow Jones al Bursei din New York a sărit pentru prima dată de 40.000 de puncte, în așteptarea unei decizii a Fed de reducere a dobânzii
Indicele Dow Jones al Bursei din New York a sărit pentru prima dată de 40.000 de puncte, în așteptarea unei decizii a ...
Indicele Dow Jones Industrial Average al Bursei de la New York a depăşit joi, pentru prima dată, pragul de 40.000 de puncte, în condiţiile în care marţi, miercuri şi joi bursele globale au......
Mircea Hațegan este noul director comercial al Telekom Romania Mobile Communications, în locul Andreei Cramer
Mircea Hațegan este noul director comercial al Telekom Romania Mobile Communications, în locul Andreei Cramer
Mircea Hațegan a fost numit astăzi în funcția de director executiv comercial al Telekom Romania Mobile Communications, ...
MADR: Inspectorii ANPA nu au identificat activităţi de recoltare a moluştelor sau a rapanelor în zona Portului Midia – Năvodari
MADR: Inspectorii ANPA nu au identificat activităţi de recoltare a moluştelor sau a rapanelor în zona Portului Midia ...
Inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) au realizat în anul 2024, numai în Portul Midia ...
CNAIR pregătește achiziția a 32 de utilaje cu cu macara și echipament de atenuare a șocurilor la impact
CNAIR pregătește achiziția a 32 de utilaje cu cu macara și echipament de atenuare a șocurilor la impact
CNAIR a anunțat debutul procedurilor legale pentru achiziția unor utilaje destinate intervențiilor de întreținere pe ...