Surse: CCR a decis că erata este legală

Judecătorii Curţii Constituţionale ar fi convenit în şedinţa de marţi că judecătorul Ştefan Minea era îndreptăţit să transmită rectificarea la Monitorul Oficial în privinţa motivării Curţii pe referendumul din 29 iulie, au declarat surse oficiale.
Economica.net - mar, 14 aug. 2012, 10:54
Surse: CCR a decis că erata este legală

Conform surselor citate, opinia majorităţii judecătorilor prezenţi la şedinţa de plen a CC a fost că judecătorul Ştefan Minea ar fi fost îndreptăţit să transmită la Monitorul Oficial rectificarea în ceea ce priveşte motivarea Curţii pe contestaţiile privind referendumul din 29 iulie.

Argumentele invocate în şedinţa de plen de către majoritatea judecătorilor au fost că acesta era atât judecător raportor, cât şi judecător de serviciu, au mai precizat sursele citate.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, marţi dimineaţă, înaintea şedinţei plenului Curţii, că rectificarea transmisă la Monitorul Oficial în cazul motivării privind referendumul din 29 iulie a fost emisă „în condiţii strict legale”.

Zegrean a fost întrebat de jurnalişti în ce condiţii a fost emisă erata transmisă la Monitorul Oficial şi semnată de judecătorul de serviciu, în aceeaşi zi în care el a fost cel care a semnat altă adresă către Guvern.
„În condiţii strict legale”, a răspuns Zegrean.

„Eram în concediu, judecătorul de serviciu este cel care semnează în locul preşedintelui”, a mai precizat preşedintele Curţii Constituţionale.

În 6 august, Curtea a transmis o erată, cerând Monitorului Oficial să îndrepte eroarea materială apărută în decizia pe care o luase în 2 august, respectiv completarea textului cu un paragraf care la redactare ar fi fost omis.
Preşedintele CC, Augustin Zegrean, a precizat că a solicitat Executivului listele electorale permanente, conforme dispoziţiilor articolului 17, alineatul 2, din Legea 3/2000, liste în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Concret, CC a invocat textele legale, potrivit cărora listele electorale permanente cuprind cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv. Acest lucru înseamnă că sunt cuprinşi în listele electorale permanente toţi cetăţenii români cu drept de vot, indiferent unde îşi au domiciliul în ţară sau în străinătate.

Erata solicitată de conducerea CC a generat ample discuţii, inclusiv în interiorul Curţii, trei judecători declarându-se deranjaţi de faptul că nu au fost consulaţi.

Judecătorul Curţii Constituţionale Acsinte Gaspar a declarat, în 9 august, pentru „Gândul”, că nu a fost consultat cu privire la erata publicată în Monitorul Oficial în 7 august şi că a cerut convocarea plenului Curţii „pentru a clarifia unele lucruri”.

În 7 august, judecătorul CC Ion Predescu declara, pentru „Gândul”, că erata ar fi trebuit aprobată în prezenţa tuturor celor nouă judecători constituţionali, pentru că altfel nu este legală.

Judecătorul Ion Predescu a spus că decizia privind emiterea unei erate ar fi trebuit luată în plenul CC, cu toţi cei nouă judecători de faţă şi că, dacă cei de la Monitorul Oficial au nelămuriri, trebuie să trimită o cerere pentru lămurire către Curtea Constituţională.

„Trebuie să aştepte răspunsul competent al Plenului Curţii. Dacă s-a luat decizia doar cu cinci prezenţi nu este legal, o decizie se ia în cvorum minim cu şase prezenţi. Dacă a survenit o problemă urgentă, Curtea Constituţională poate fi convocată mai devreme de 31 august. Monitorul Oficial poate publica doar după respectarea cu rigoare a legii. Dacă au dubii, pot aştepta plenul Curţii, nu ce a trimis judecătorul de serviciu”, a precizat judecătorul Ion Predescu.

Miercuri, 8 august, judecătorul constituţional Tudorel Toader a declarat că a avut o discuţie cu preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, căruia i-a solicitat convocarea plenului.

Despre erata solicitată luni, 6 august, de către conducerea Curţii Constituţionale în sensul îndreptării deciziei publicate în Monitorul Oficial, judecătorul constituţional a spus că a aflat din presă, la fel ca şi despre sesizarea Comisiei de la Veneţia. „Am aflat ca orice cititor”, a arătat judecătorul. Judecătorul Tudorel Toader a susţinut că l-a sunat pe judecătorul Ştefan Minea, care asigură permanenţa la conducerea Curţii, întrebându-l despre erată. Tudorel Toader a precizat că nu a fost „întrebat, consultat despre eroarea materială” sau despre sesizarea Comisiei de la Veneţia.

„Am convingerea că lucrurile se vor clarifica. Am avut în această seară o convorbire cu domnul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, căruia i-am solicitat convocarea Plenului Curţii, pentru lămurirea situaţiilor, fiind mai mulţi judecători care susţin acest demers”, a afirmat Tudorel Toader.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova interzice activitatea organizației americane pentru promovare democrației Freedom House
Moscova interzice activitatea organizației americane pentru promovare democrației Freedom House
Rusia a declarat marţi indezirabilă organizaţia americană de promovare a democraţiei Freedom House, măsură care îi interzice activităţile în ţară, în plină tensiune cu Washingtonul şi......
Ursula von der Leyen și Donald Tusk susțin consolidarea industriei europene de armament
Ursula von der Leyen și Donald Tusk susțin consolidarea industriei europene de armament
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi premierul polonez Donald Tusk au pledat marţi pentru creşterea cheltuielilor ...
Lovitură dură pentru hackeri. A fost demascat liderul rus al LockBit, cea mai prolifică grupare de infractori ransomware
Lovitură dură pentru hackeri. A fost demascat liderul rus al LockBit, cea mai prolifică grupare de infractori ransomware
Liderul grupului rusofon de hackeri LockBit, care a revendicat mii de atacuri începând din 2020, a fost demascat și sancționat ...
Începe IPO Premier Energy, care ar urma să conducă la listarea companiei la BVB. Detaliile ofertei
Începe IPO Premier Energy, care ar urma să conducă la listarea companiei la BVB. Detaliile ofertei
Premier Energy PLC, una dintre companiile private de infrastructură energetică integrată pe verticală cu cea mai rapidă ...