CNADNR va primi 58.000 euro după un proces cu Alpine. Silaghi vrea premii pentru angajaţii implicaţi

CNADNR a câştigat un proces intentat de Alpine Mayreder Bau, în urma căruia va primi 57.680 de euro de la compania austriacă şi va fi exonerată de plata a 946.168 euro, iar ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a propus premierea angajaţilor "care au contribuit la acest rezultat pozitiv".
Economica.net - mar, 14 aug. 2012, 12:25
CNADNR va primi 58.000 euro după un proces cu Alpine. Silaghi vrea premii pentru angajaţii implicaţi

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat, marţi, că a câştigat procesul intentat de Alpine Mayreder Bau cu privire la proiectul „Lărgire a drumului naţional DN 1 la şase benzi, între Pasajul Otopeni şi Aeroportul Henri Coandă”.

Contractul de lărgire a DN 1 la trei benzi pe sens, între Centura Bucureşti şi Aeroportul Henri Coandă, a fost semnat în noiembrie 2003, lucrările fiind finalizate în iunie 2006. Ulterior finalizării lucrărilor, constructorul Alpine Mayreder Bau a intentat proces CNADNR, solicitând compensări financiare suplimentare pentru întârzieri în predarea amplasamentului, aprobarea cu întârziere a anumitor proiecte sau vremea nefavorabilă, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Pretenţiile financiare ale constructorului au fost estimate la 946.168 euro, acestea fiind susţinute şi de firma de consultanţă Inocsa Ingenieria.

„Analiza CNADNR SA a concluzionat că, în fapt, există neconcordanţe între raportul firmei de consultanţă şi corespondenţa realizată de-a lungul timpul, concluzia fiind aceea că antreprenorul (Alpine Mayreder Bau GmbH) datorează beneficiarului suma de 57.680,34 euro”, potrivit sursei citate.

În urma câştigării procesului, CNADNR va primi de la Alpine suma de 57.680 euro, compania fiind exonerată de plata oricăror compensaţii financiare către constructor.

„Doresc să felicit experţii din CNADNR pentru efortul deosebit pe care l-au depus în acest caz. Am propus membrilor Consiliului de Administraţie a CNADNR premierea angajaţilor care au contribuit la acest rezultat pozitiv”, a declarat, în comunicat, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi.

El a atras atenţia firmelor de construcţii de infrastructură de transport „care şi-au făcut un prost obicei în a emite nenumărate pretenţii privind extensii nejustificate de timp şi de bani” că ministerul şi CNADNR vor utiliza toate căile legale pentru a lupta în instanţă împotriva acestor pretenţii.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...